Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cazuri privind protecţia drepturilor copiilor, discutate de echipe consulare din România şi Suedia
WhatsApp
Cazuri privind protecţia drepturilor copiilor au fost discutate de echipe consulare din România şi Suedia.

Reprezentanţii Departamentelor Consulare din cadrul Ministerelor Afacerilor Externe ale României şi Regatului Suediei au avut, vineri, consultări bilaterale, la Stockholm, informează un comunicat MAE.

Potrivit sursei citate, consultările au avut ca principal obiectiv "realizarea unui schimb de informaţii şi bune practici cu privire la aplicarea cadrului juridic şi a mecanismelor prevăzute la nivel european şi internaţional de cooperare şi de acordare a asistenţei consulare în materia minorilor".

În acest context, a fost evidenţiat cadrul mai larg aplicabil de către autorităţile competente din cele două ţari în materie de protecţie a drepturilor copiilor şi, totodată, au fost discutate cazuri punctuale de interes pentru ambele părţi, fiind exprimată disponibilitatea de intensificare a dialogului, de la caz la caz, între toate autorităţile cu atribuţii în domeniu.

MAE precizează că discuţiile au fost organizate cu sprijinul Ambasadei României la Stockholm şi se înscriu în seria consultărilor pe teme consulare cu departamentele de resort din cadrul ministerelor de externe ale altor state europene în vederea identificării celor mai bune soluţii de cooperare, în beneficiul cetăţenilor români aflaţi în străinătate, în special al celor care se pot regăsi în situaţii dificile.

 

------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:

-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH 

-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6 

-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy 
 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel