Atacul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică în comuna de coastă Castelldeefels, situată la sud de Barcelona.
"Un grup de 25 de persoane cu feţele mascate a vandalizat centrul şi a încercat să-i agreseze pe educatori şi minori", a denunţat guvernul catalan.
Trei persoane au fost rănite: doi educatori şi un minor, acesta din urmă fiind spitalizat pentru un atac de panică, a adăugat guvernul spaniol.
Poliţia regională "a interogat răniţii şi martorii", însă nu a arestat până acum nicio persoană, a declarat miercuri pentru AFP unul dintre purtătorii săi de cuvânt.
Primăria din Castelldefels reduce faptele la o ceartă între tinerii migranţi şi tinerii localnici, însă autorităţile regionale nu sunt de aceeaşi părere şi scot în faţă caracterul rasist al incidentului.
"Suntem în faţa unor fapte foarte grave, cu o conotaţie rasistă (...). Nu este o simplă ceartă între tineri", a dat asigurări Chakir el Homrani, responsabilul pentru imigraţie din cadrul guvernului regional. Potrivit serviciilor sale, atacatorii au strigat cuvinte xenofobe care au fost reluate a doua zi în timpul unei adunări în faţa centrului de migranţi, asupra căruia participanţii au aruncat cu pietre.
La 6 martie, un bărbat înarmat cu o macete a dat buzna într-un alt centru pentru primire de migranţi în Canet de Mar, la nord de Barcelona, şi i-a ameninţat pe ocupanţii acestuia, fără a răni persoane.
Numărul migranţilor minori neînsoţiţi, majoritatea marocani, a explodat în Catalonia, în condiţiile în care Spania a devenit vara trecută prima poartă de intrare a migranţilor ilegali în Europa. De la 684 în 2016, numărul lor a ajuns la 1.489 în 2017 şi la 3.742 în 2018. Previziunile pentru acest an avansează cifra de 5.000.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News