Un profesor de religie ortodoxă în Austria, Cezar Marksteiner-Ungureanu, a dezvăluit într-o postare pe Facebook că profesorii cu 30 de ani vechime din vestul Europei încasează circa 4.000-5.000 de euro pe lună.
"Despre salariile profesorilor:
Primul meu salariu ca profesor în Austria a fost de aproximativ 1540 euro pe lună. Aici se primesc 14 salarii pe an. Deci am început cu un salariu mai mare decât cel al unui profesor român cu vechime de 30 de ani.
Un profesor cu 30 de ani vechime primește în Austria vreo 4000-5000 de euro pe lună.
Punctul de plecare în cazul grevei profesorilor este următorul: statul român îi plătește pe profesori MI-ZE-RA-BIL. Măriți salariile și lăsați prostiile cu sporuri și alte tâmpenii", este mesajul publicat pe Facebook de Cezar Marksteiner-Ungureanu.
Un profesor debutant încasează în România un salariu lunar net de 2.500 de lei, în timp ce un dascăl care are gradul I, cu peste 25 de ani vechime, încasează aproximativ 4.500 de lei.
Greva din învățământ a început luni, 22 mai, iar mii de profesori au ieșit în stradă în mai multe orașe din țară. Ei nu vor renunța la mișcarea de protest până când revendicările nu vor fi luate serios în seamă.
Sindicaliștii au argumentat că în ultimii doi ani au făcut demersuri nenumărate la Guvern pentru salarii mai mari, care însă au rămas fără răspuns. De asemenea, în urma întâlnirii cu sindicatele din Educație, Guvernul a hotărât să nu mărească salariile profesorilor, ci să le ofere un card cadrelor didactice și auxiliare cu 1.000 de lei în luna iunie și 1.500 în octombrie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News