Tragicul accident a avut loc pe tronsonul dintre Soave și Montebello. Dumitrache C., în vârstă de 70 de ani, care se întorcea acasă din Elveția, și-a pierdut pe loc viața.
Dumitru avea domiciliul în Padova și se întorcea din Elveția, unde a fost să o viziteze pe una dintre cele două fiice, și se îndrepta spre casă, unde cealaltă fiică îl aștepta în zadar.
Mașina lui a fost implicată într-un accident cu alte patru mașini între Soave și Montebello. După ce a lovit o dubă, vehiculul românului a ajuns pe banda alăturată de unde sosea o altă mașină și l-a lovit cu forță.
Pompierii au intervenit pentru a-l extrage din fiarele contorsionate, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Trupul neînsuflețit a fost predat personalului Suem 118.
Între timp, ambulanța a transportat un șofer ușor rănit, implicat în carambol, la spitalul San Bonifacio.
Cauzele și dinamica coliziunii vor fi clarificate acum de agenții subsecției poliției rutiere Verona Sud, care, la dispoziția autorității judiciare, au confiscat trei dintre cele cinci vehicule implicate.
Tronsonul de autostradă a fost închis pe cele trei benzi, cu excepția celei de urgență. S-au format aproximativ 20 de kilometri de cozi de mașini. În cele din urmă, drumul a fost redeschis în jurul orei 17.00.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News