Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Camion, încărcat cu haine contrafăcute, verificat la intrarea în țară. Toată marfa a fost confiscată
WhatsApp
În Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, pe sensul de intrare în țară, s-a prezentat pe 25 mai 2023, un cetățean bulgar, în vârstă de 48 de ani, aflat la volanul unui ansamblu rutier format din camion și remorcă. Șoferul transporta coletărie, conform documentelor prezentate, pe ruta Grecia-Ungaria.

Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Calafat au descoperit, în urma controlui efectuat asupra unui ansamblu rutier format din camion și remorcă, peste 1.600 articole vestimentare, susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale titularilor de marcă, estimate la o valoare de 821.500 lei, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă.

Cu ocazia efectuării controlului de frontieră, polițiștii au descoperit, în compartimentul pentru marfă al remorcii, mai multe cutii de carton care conțineau bunuri textile.

În urma inventarierii bunurilor a rezultat cantitatea totală de 1.643 articole vestimentare, inscripționate cu numele unor mărci protejate, despre care există suspiciunea rezonabilă că sunt contrafăcute.

Șoferul nu deţinea documente de provenienţă pentru produsele sus-menţionate. Bunurile, în valoare totală estimată de 821.500 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În prezent se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel