Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cămătari români, prinşi de DIICOT. Acordau împrumuturi cu dobândă de 100%. Ce le făceau datornicilor
WhatsApp
Procurorii DIICOT din Hunedoara au reţinut şase bărbaţi, acuzaţi că acordau împrumuturi cu dobânzi enorme de 100%, iar datornicii care nu reuşeau să înapoieze la timp banii erau bătuţi şi sechestraţi.
Pensionară cercetată de DIICOT pentru trafic de droguri. Femeia obținea 1.700 lei pentru fiecare tranzacție / Foto ILUSTRATIV

Potrivit unui comunicat al DIICOT, cei şase inculpaţi sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, camătă şi lipsire de libertate în mod ilegal.

„În cauză s-a reţinut faptul că, în primăvara anului 2021, pe raza judeţului Hunedoara a fost constituit un grup infracţional organizat care a acţionat în mod coordonat până în anul 2022, în scopul săvârşirii infracţiunii de camătă. În acest scop, membrii grupului infracţional organizat au acordat, ca îndeletnicire, în perioada septembrie 2021 - aprilie 2022, fără a fi autorizaţi în condiţiile legii, împrumuturi cu dobânzi semnificative, de peste 100%. Pentru recuperarea datoriilor şi perceperea dobânzilor impuse, aceştia au recurs la ameninţări şi la violenţă fizică, mergând până la lipsirea de libertate a datornicilor. Până în prezent au fost identificate un număr de 26 de persoane vătămate”, transmite DIICOT.

În urmă cu câteva zile, procurorii au efectuat mai multe percheziţii în acest caz, fiind găsite sume mari de bani, dar şi documente referitoare la autoturisme lăsate în garanţie de persoanele împrumutate de cămătari.

Cei şase cămătari au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, în urma unei decizii a Tribunalului Hunedoara.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel