Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Bunicul uneia dintre agresoarele din Târgu Jiu: "Avea un anturaj dubios. Pleca cu anumite fete, care consumau bere și țigări"
WhatsApp
Bunicul uneia dintre agresoarele din Târgu Jiu a povestit cum nepoata sa era un model, însă a fost puternic afectată de divorţul părinţilor. Mai mult decât atât, mama sa i-a permis să bea, să fumeze şi să îşi trăiască viaţa.  

"Fata a trăit aici, noi am avut grijă de ea până acum. Aici s-a născut, aici a mers la școală. După divorțul părinților, mama ei a cerut fata crescută de noi. Fata a stat la noi până în luna aprilie a acestui an, atunci când a venit mama sa să o ia în vizită, conform hotărârii și nu a mai adus-o. Apoi am depus plângere pentru nerespectarea hotărârii. Am văzut conversațiile pe care le purta cu mama ei. Se vedea că îi permite să bea, să fumeze și să-și trăiască viața. Când am sunat-o într-o zi să o vedem pe cameră, ea era cu țigara", a spus bunicul fetei, potrivit pandurul.ro.

Bărbatul a spsu că minora vorbea cu multe persoane dubioase. Acesta a povestit cum a renunţat la ideea de a mai lupta pentru ca nepoata lui să ăi fie alături, însă după ce a vizionat imaginile s-a hotărât să meargă în instanţa pentru a o salva.

Citeste si: Declaraţii şocante ale tatălui fetei bătute şi umilite la Târgu Jiu: "Au ameninţat-o că dacă spune ceva o omoară"

"Din mesaje rezultă că pleca cu anumite fete ce aveau un anturaj dubios, consumau bere și țigări. De aici a început declinul. Am făcut mai multe acțiuni în instanță.Atunci când am văzut că fata nu vrea să vină înapoi și vrea să stea cu mama ei, am zis că renunțăm la acțiunea depusă în instanță. După ce am văzut imaginile, am zis că nepoata mea trebuie să fie adusă pe drumul cel bun. Astfel, voi continua acțiunile, voi depune la instanță și imaginile. A mers la Mușetești la școală și a luat transferul la Peștișani. Mama ei nu are domiciliu acolo, ci în Târgu Jiu. Am încercat să mai luăm legătura cu ea, dar nu ne-a mai răspuns", a spus bunicul. De asemenea, bunicul a văzut mai multe conversaţii cu un bărbat mult mai mare decât ea. "Am văzut în mesaje că vorbea cu un bărbat și o invita la el acasă. Am depus plângere la poliție împotriva lui", a spus acesta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel