Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Bulgaria va intra în zona portocalie și anunță înăsprirea măsurilor
WhatsApp
În câteva zile, Bulgaria va intra în zona portocalie din cauza creșterii numărului de cazuri de Covid, a anunțat ministrul adjunct al sănătății, dr. Dimitar Petrov, care a spus că, în acest context, vor fi aplicate noi măsuri în scopul limitării răspândirii virusului.

Petrov a spus că măsurile vor fi înăsprite și vor fi făcute mai multe controale, însă, odată cu intrarea în zona roșie vor fi aplicate „măsuri drastice”, potrivit Digi24.

„În prezent, vor fi intensificate controalele antiepidemice la interior, unde se adună mulți oameni. Sunt vizate în principal cluburile din stațiuni, acolo unde există suspiciuni că nu sunt respectate măsurile”, a declarat dr. Dimitar Petrov. „Nu se poate ca într-un local cu 200 de locuri să avem 2.000 de persoane în interior. De asemenea, unitățile amenajate în aer liber, unde se adună multe persoane, vor avea probabil anumite restricții. Acestea sunt principalele locuri de contaminare. Plajele nu ridică astfel de probleme, sunt în aer liber și bate vântul”, a mai spus Petrov.

El a mai precizat că valorile de trafic au crescut foarte mult, inclusiv din cauza celor care tranzitează Bulgaria. „Există mari aglomerări la granițe, așa că a doua direcție pentru controale este această zonă, la locuri de recreere, benzinării și restaurante de tip fast-food", a mai precizat dr. Dimitrov.

Miercuri, în Bulgaria, au fost raportate 462 de cazuri noi de Covid, iar 3 persoane au murit din cauza virusului.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel