Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Bulgaria. Record de spitalizări şi de infectări cu COVID-19. Autoritățile, în alertă maximă
WhatsApp
Vineri un nou record de spitalizări a fost raportat de autăritățile bulgare. 8.082 de cazuri noi COVID, 278 de noi internări şi 670 de pacienţi în stare gravă, în ultimele 24 de ore, a informat vineri Ministerul Sănătăţii citat de EFE și Agerpres.
pacienti_covid_bulgaria

Noile cazuri detectate în această ţară de 7 milioane de locuitori au ajuns la 4.008, iar numărul deceselor la 102, astfel încât numărul total al morţilor de la începerea pandemiei a crescut la 11.817.

Bulgaria este a patra ţară din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare rată a deceselor, cu 157 de morţi la un milion de locuitori în ultimele 14 zile. Bulgaria va paraliza timp de zece zile, începând de luni, orice activitate socială şi o bună parte a celei economice ca urmare a creşterii fără precedent a numărului de contagieri, de spitalizări şi de decese asociate COVID-19.

De asemenea, în această ţară, una dintre cele mai lente în administrarea vaccinurilor din Europa, a fost reluată vineri dimineaţă imunizarea cu vaccinul de la AstraZeneca, după unda verde primită de la Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA). Până în prezent aproximativ 4 % din populaţie a primit cel puţin o doză de vaccin, în total 356.052 de persoane, reprezentând mai puţin de jumătate decât media din UE.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel