Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Bulgaria prelungeşte restricţiile COVID până la sfârşitul lui ianuarie
WhatsApp
Guvernul a prelungit până la sfârşitul lunii ianuarie restricţiile impuse pentru a limita răspândirea coronavirusului, care s-a accelerat în toamnă şi a pus sub presiune sistemul medical insuficient finanţat în Bulgaria, transmite Reuters.
oameni_cu_masti_bulgaria

Restricţiile, care urmau să înceteze pe 21 decembrie, au ajutat la scăderea numărului de cazuri noi de infectare cu coronavirus, dar Bulgaria, ţară cu 7 milioane de locuitori, are în continuare una din cele mai ridicate rate de decese asociate COVID-19 la 100.000 de locuitori din Uniunea Europeană.

Şcolile gimnaziale, mall-urile, restaurantele, cafenelele, cluburile şi sălile de sport vor rămâne închise, dar grădiniţele şi şcolile primare se vor redeschide după vacanţa de sfârşit de an, a precizat guvernul într-un comunicat.

Potrivit agenţiei BTA, autorităţile bulgare au informat în cursul dimineţii de joi că în ultimele 24 de ore au fost raportate 1.959 de cazuri noi de infectare din 6.113 de teste PCR efectuate, rata de pozitivare fiind astfel de 32%. În acelaşi interval s-au înregistrat 191 de decese. Din cele peste 7.000 de persoane spitalizate cu COVID-19, 570 se află la terapie intensivă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel