Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Bulgaria majorează sprijinul pentru sectorul turismului afectat de pandemie
WhatsApp
Guvernul Bulgariei va majora la 2,3 milioane de euro plafonul de ajutor pentru tur-operatorii care trebuie să ramburseze clienţilor banii pentru călătoriile anulate din cauza crizei provocate de pandemie, a anunţat Ministerul Turismului, informează publicaţia The Sofia Globe.
Fotografie creată de Momchil Bankov, de la Pexels

Precedentul plafon era de 1,8 milioane de euro iar rambursarea se face pentru călătoriile anulate în perioada 1 martie - 31 decembrie 2020. De asemenea, ghizii, inclusiv ghizii montani, vor putea solicita compensaţii, a anunţat Ministerul Turismului, scrie Agerpres. Ajutorul de stat trebuie aprobat de Comisia Europeană, care a fost notificată.

Separat, Ministerul Turismului a informat că a semnat un memorandum de cooperare cu Banca bulgară de dezvoltare pentru finanţarea directă a micro-companiilor şi a IMM-urilor din industria ospitalităţii, afectate direct de pandemie. Nivelul lichidităţii din acest program se ridică la 30,6 milioane de euro.

"De noul program vor beneficia aproximativ 25.000 micro-companii şi IMM-uri din sector, cu o perioadă de graţie de 18 luni pentru hotelieri şi de 12 luni pentru cei care au restaurante. Rata dobânzii va fi de 2,82%", a precizat Ministerul Turismului.

Industria turistică a Bulgariei a fost puternic afectată de pandemie în 2021. Numărul călătorilor din străinătate, care sunt esenţiali pentru industrie, a scăzut, iar turiştii interni nu au putut compensa pierderile. Înainte de pandemie, turismul a generat 12% din PIB-ul Bulgariei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel