Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Boris Johnson anunță o revoluție în gestionarea pandemiei: „Vom permite oamenilor să ia propriile decizii”. Experții protestează
WhatsApp
Boris Johnson intenționează să redeschidă economia Marii Britanii pe 19 iulie și schimbă radical filosofia gestionării pandemiei. "Ne vom îndepărta de restricțiile legale și vom permite oamenilor să ia propriile decizii în cunoștință de cauză cu privire la modul de gestionare a virusului", a declarat premierul britanic într-o declarație postată pe site-ul guvernului. Intenția de a face acest lucru a stârnit neliniște în rândul comunității științifice din Marea Britanie, inclusiv al oamenilor de știință care l-au consiliat pe premierul britanic până acum în ceea ce privește gestionarea pandemiei de COVID-19.

Într-o declarație despre revenirea la normalitate, premierul Boris Johnson a transmis că data de 19 iulie este data la care se vor elimina restricțiile, însă o decizie finală va fi adoptată în 12 iulie. „Această pandemie este departe de a se fi încheiat și cu siguranță nu se va sfârși până pe 19 iulie", a declarat prim-ministrul Johnson.

În ciuda uneia dintre cele mai mari rate de vaccinare din lume, Marea Britanie se confruntă în prezent cu un nou val al pandemiei de COVID-19. Într-un astfel de context, premierul conservator Boris Johnson alege, mai degrabă decât să impună din nou restricții, să trăiască cu virusul, în ceea ce este văzut drept primul caz de testare mondială a capacității vaccinurilor împotriva variantei Delta a SARS-CoV-2.

Premierul britanic a întârziat deja așa-numita „zi a libertății” cu patru săptămâni, pentru a permite mai multor persoane să se vaccineze. De altfel, acesta a avertizat că alte mii de oameni ar putea muri din cauza răspândirii rapide a variantei Delta.

„Cazurile cresc într-un ritm accelerat și ar putea exista posibilitatea să avem chiar 50.000 de cazuri zilnice de infectare până pe 19 iulie", a mai spus Boris Johnson, subliniind în același timp că „trebuie să ne împăcăm cu tristețe cu faptul că vom avea mai multe decese din cauza Covid-19".

Având în vedere că mai mult de 86% dintre adulții din Marea Britanie au primit cel puțin o doză de vaccin și aproape două treimi dintre adulți au fost vaccinați complet, premierul britanic a spus că e nevoie de o echilibrare a riscurilor, pe măsură ce Marea Britanie se îndreaptă către al patrulea pas privind eliminarea restricțiilor. Acesta a spus că „riscurile bolii COVID-19, pe care vaccinurile le-au redus, sunt încă departe de a fi eliminate". 

Totodată, premierul britanic a spus că e nevoie să se acorde atenție și riscurilor asociate continuării restricțiilor pandemice impuse prin lege, care în mod inevitabil au un impact direct asupra vieții oamenilor și a mijloacelor lor de subzistență, cât și asupra sănătății fizice sau mintale a acestora. „Trebuie să fim sinceri cu noi înșine. Dacă nu ne putem redeschide societatea în următoarele câteva săptămâni, când vom fi ajutați de sosirea verii și de vacanța școlară, atunci trebuie să ne întrebăm când vom putea să ne întoarcem la normal?", a declarat premierul Boris Johnson.

Anne Cori, cercetător epidemiologic la Imperial College din Londra și una dintre persoanele care au stat în spatele uneia dintre prognozele pandemice care au impulsionat decizia inițială a lui Johnson de a amâna „ziua libertății", a declarat că este prematur să se declare că țara poate trăi nestingherită cu un număr de cazuri în creștere.

„O altă amânare privind momentul eliminării restricțiilor ar fi benefică", a declarat  Anne Cori pentru Reuters.

„Cred că o nouă amânare ne va face să câștigăm timp și să ducem la capăt intervenții în curs de desfășurare care ar putea ajuta la reducerea transmisibilității", a mai declarat Cori, referindu-se la administrarea rapelului și la posibila vaccinare a copiilor, un pas pe care Marea Britanie încă nu a decis să îl facă.

 

Boris Johnson și politica „periculoasă și prematură"

 

Peste 4.000 de oameni de știință, medici, asistenți medicali și alți profesioniști au semnat o scrisoare publicată miercuri în revista medicală britanică The Lancet, prin care condamnă planurile guvernului britanic de a renunța la majoritatea măsurilor de control al pandemiei în Anglia începând cu ziua de luni, 19 iulie, potrivit Digi24

Aceștia au numit planul premierului Johnson de a ridica toate restricțiile drept unul „periculos și prematur”. Experții medicali subliniază, de asemenea, că abordarea unei strategii de tolerare a nivelurilor ridicate de infecție cu SARS-CoV-2 este „lipsită de etică și ilogică”.

„Guvernul britanic trebuie să-și reconsidere actuala strategie și să ia măsuri urgente pentru a proteja publicul, inclusiv copiii. Credem că guvernul se angajează într-un experiment periculos și lipsit de etică și îi solicităm să întrerupă planurile de a elimina restricțiile la 19 iulie 2021", se precizează în comunicatul semnatarilor. 

„În schimb, guvernul ar trebui să amâne redeschiderea completă până când tuturor, inclusiv adolescenților, li se va oferi posibilitatea de a se vaccina, iar în școli va fi asigurat un cadru adecvat situației pandemice. Până atunci, măsurile de sănătate publică trebuie să le includă pe cele solicitate de Organizația Mondială a Sănătății, cum este masca universală poartă în spații închise, chiar și pentru cei vaccinați", mai precizează comunicatul.

Deepti Gurdasani, epidemiolog la Queen Mary University și unul dintre primii semnatari ai apelului public, e de părere că „guvernul britanic a făcut o alegere deliberată de a expune copiii la infecții în masă, mai degrabă decât să-i protejeze în școli sau să-i vaccineze".

La rândul său, guvernul condus de Boris Johnson a declarat că are mai mult decât o perspectivă epidemiologică de luat în considerare în privința menținerii restricțiilor. 

Noul ministru al Sănătății din Marea Britanie, Sajid Javid, a declarat că în timpul pandemiei s-au acumulat mai multe probleme de sănătate, educație și economie, care reprezintă acum argumente necesare pentru revenirea la normal, chiar dacă relaxarea anunțată de premierul britanic ar putea să conducă la un număr de 100.000 de cazuri zilnice de infectare.

Totodată, în Marea Britanie a izbucnit o dezbatere intensă între cei care cred că relaxarea restricțiilor e o decizie bună, pentru că e luată după vacanța școlară de vară și cei care cred că Johnson, acuzat de faptul că acțiunile sale guvernamentale au condus la una dintre cele mai mari rate de mortalitate din lume, a așteptat prea mult pentru a adopta în trecut decizii ferme în privința impunerii restricțiilor. Cei din urmă spun că premierul face încă o greșeală.

„Contrar afirmațiilor oamenilor de știință, nu există un consens științific cu privire la planurile actuale ale guvernului de a elimina restricțiile pe 19 iulie. În schimb, există un profund dezacord", a declarat editorul Lancet, Dr. Richard Horton.

În cazul variantei cu Delta, extrem de contagioasă, vaccinurile par să facă o treabă mai bună în prevenirea deceselor și a bolilor grave decât în stoparea transmiterii. Acest lucru se poate observa foarte bine în numărul mic de decese raportate de Marea Britanie în ultimele luni, deși Regatul Unit se confruntă cu o creștere a numărului de persoane infectate cu tulpina. 

Infecțiile în medie din ultimele șapte zile au depășit totalul de 25.000 pe zi, ceea ce reprezintă un un număr de peste 10 ori mai mare față de nivelul de la jumătatea lunii mai. Până în prezent, însă, rata zilnică a mortalității s-a menținut sub 30 de cazuri de la mijlocul lunii aprilie și până în prezent, dovadă că, spun oamenii de știință, vaccinurile salvează vieți.

Cu toate acestea, există semne îngrijorătoare cu privire la capacitatea de internare a persoanelor infectate cu SARS-CoV-2. Chiar dacă Marea Britanie are în prezent o rată zilnică de spitalizare de aproximativ 350 de pacienți bolnavi de COVID-19, rata de spitalizare a crescut cu aproximativ 45% în ultimele 7 zile.

De asemenea, în Israel, stat care se numără printre cele mai rapide țări din lume care au implementat vaccinuri pentru a ușura restricțiile, infecțiile au crescut din nou, determinând noul guvern să ia în considerare reimpunerea unor restricții, chiar dacă afecțiunile grave și decesele continuă să fie scăzute.

 

Experimentul lui Boris Johnson

 

Tim Spector, un epidemiolog de la King's College din Londra, care conduce proiectul de cercetare ZOE COVID Symptom Study app, a declarat că a salutat recunoașterea guvernului că populația trebuie să învețe să trăiască cu virusul SARS-CoV-2. Însă acesta a pus sub semnul întrebării măsurile precum anunțarea încetării obigativității de a purta mască de protecție, precizând că acest lucru nu cauzează economiei și ar putea ajuta la protejarea persoanelor vulnerabile, precum și a tinerilor de impactul COVID pe termen mai lung. 

„Există lucruri pe care le putem face cu toții pentru a ne proteja, lucruri care nu afectează economia", a declarat Tim Spector pentru Reuters.

Guvernul britanic urmează să prezinte modele actualizate ale situației pandemice din Marea Britanie pe 12 iulie într-o conferință organizată la London School of Hygiene & Tropical Medicine.

Directorul medical al Angliei, Chris Whitty, a declarat că prognozele sugerează acum că vârful noului val pandemic nu va duce la aceleași presiuni observate în ianuarie.

La rândul său, David Spiegelhalter, președintele Centrului Winton pentru comunicarea riscurilor și dovezilor la Universitatea Cambridge, a declarat că situația este delicată.

„Acesta este un experiment și cred că trebuie să-l numim așa”, le-a spus Spiegelhalter jurnaliștilor de la Reuters, subliniind în același timp: „respect hotărârile pronunțate de Chris Whitty și de alții care spun că, dacă vei face acest lucru, este momentul potrivit să o faci”.

Ca parte a planului de eliminare a restricțiilor, va exista o trecere de la restricțiile legale la responsabilitatea personală, confrom premierului Boris Johnson. 

„Vom continua să monitorizăm datele și vom menține măsurile de urgență pentru a ajuta la gestionarea virusului în perioadele de risc mai mare, cum ar fi iarna. Însă vom face tot posibilul pentru a evita să impunem din nou restricții”, a transmis Boris Johnson în anunțul referitor la noua abordare a situației pandemice, precizând și că „cel mai bun lucru pe care îl putem face acum este să ne protejăm pe noi înșine și pe ceilalți, vaccinându-ne atunci când ne vine rândul”.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel