Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Boris Johnson, condoleanţe pentru Familia Regală după moartea Prinţului Philip. Drapelele britanice, în bernă
WhatsApp
Prinţul consort Philip, soţul reginei Elizabeth a II-a, a fost omagiat, vineri, de personalităţi din Marea Britanie, inclusiv de premierul Boris Johnson şi de Arhiepiscopul de Canterbury.

"Ni-l amintim pe duce în primul rând pentru susţinerea constantă acordată Majestăţii Sale regina, nu doar în calitatea de consort, în fiecare zi a domniei sale, timp de peste 70 de ani", a comentat premierul Boris Johnson.

"Mă alătur tuturor oamenilor din Marea Britanie şi din comunitatea Commonwealth în omagierea Alteţei sale regale prinţul Philip, Duce de Edinburgh; îi mulţumim lui Dumnezeu pentru viaţa sa extraordinară şi pentru serviciile loiale. De câte ori l-am întâlnit, am fost de fiecare dată impresionat de bucuria sa pentru viaţă, de mintea sa sclipitoare şi de capacitatea de a comunica cu persoane din toate mediile sociale", a comentat Arhiepiscopul de Canterbury, citat de agenţia Reuters.

"Marea Britanie a pierdut un funcţionar public extraordinar", a declarat, la rândul său, liderul Partidului Laburist, Keir Starmer.

 

Mesajele politicienilor britanici

 

"Sunt întristată de vestea privind decesul prinţului Philip. Transmit condoleanţe atât la nivel personal, cât şi din partea poporului scoţian, Majestăţii Sale regina şi familiei acesteia", a afirmat premierul Scoţiei, Nicola Sturgeon.

Prinţul Philip, soţul reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii, a decedat vineri dimineaţă, la vârsta de 99 de ani. Ducele de Edinburgh, soţul reginei Elizabeth a II-a, a murit la Castelul Windsor, a comunicat familia regală britanică. "Cu profundă tristeţe, Majestatea Sa Regina a anunţat moartea iubitului ei soţ, Alteţa Sa regală prinţul Philip, duce de Edinburgh. Alteţa Sa regală a decedat în pace în această dimineaţă, la Castelul Windsor", a comunicat Palatul Buckingham, conform BBC News.

Steagurile au fost coborâte în bernă la toate instituţiile din Marea Britanie în urma anunţului decesului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel