Potrivit anchetatorilor, bărbatul conducea autoturismul, în timp ce partenera lui stătea ascunsă în portbagaj. După ce victimele s-au urcat în autoturism, aceasta ieşea din portbagaj și le amenința cu un cuțit.
Cei doi suspecți au fost numiți „Bonnie şi Clyde de Bihor” de presa locală, pentru acest mod neobișnuit de a acționat.
„Luni, 6 ianuarie a.c., la ora 17.02, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor a fost sesizat prin apelul de urgenţă 112 de o femeie de 44 de ani, din municipiul Oradea, că în cursul aceleiaşi zile, în jurul orei 15.10, a urcat într-un autoturism condus de un bărbat, cu care s-au deplasat dinspre Oradea înspre localitatea Nojorid. În timpul deplasării, din portbagajul autoturismului a ieşit o femeie, care, sub ameninţarea unui cuţit, a deposedat-o de toate bunurile pe care le avea asupra sa, respectiv geanta, geaca, pantofii şi telefonul mobil, obligând-o ulterior să coboare din autoturism, între Oradea şi Nojorid”, se arată în informarea IPJ Bihor.
Prejudiciul s-ar fi ridicat la circa 800 de lei.
Tot luni, cei doi au mai jefuit și o altă femeie în vârstă de 37 de ani, căreia i-au furat de obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte în valoare totală de 300 de lei.
Poliţiştii de la Rutieră oprit în trafic autoturismul în care se aflau cei doi suspecți, pe raza localităţii bihorene Diosig. Mașina era condusă de un bărbat de 29 de ani din Gura Humorului, județul Suceava, iar pasageră era o femeie de 32 de ani din comuna Tarcea, județul Bihor, relatează ebihoreanul.ro.
Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în timp ce femeia a fos pusă sub control judiciar pentru 60 de zile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News