Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Blinken: Nu vor fi progrese diplomatice dacă Rusia stă cu un ''pistol la tâmpla Ucrainei''
WhatsApp
Progresele diplomatice cu Rusia vor fi ''dificile'' dacă Moscova stă cu un ''pistol la tâmpla Ucrainei'' şi nu se angajează într-o ''dezescaladare'', a declarat miercuri, la Washington, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, relatează AFP, scrie Agerpres. 

''Adevărata întrebare este dacă Rusia ia în serios diplomaţia'', a spus responsabilul american într-o conferinţă de presă cu ministrul de externe german, Annalena Baerbock, înaintea discuţiilor dintre Occident şi Moscova programate pentru săptămâna viitoare.

''Este foarte dificil să faci progrese reale în toate aceste domenii într-o atmosferă de escaladare şi ameninţări, cu un pistol la tâmpla Ucrainei'', a avertizat el.

Importanţa dialogului cu Rusia



Anterior, ministrul de externe german a anunţat că va reafirma importanţa dialogului cu Rusia pentru a se preveni un conflict legat de Ucraina, notează Reuters.

''Cu privire la Rusia, mesajul comun de la europeni şi de la guvernul SUA este clar: acţiunile Rusiei vin cu un preţ clar şi singura cale de a ieşi din criză este prin dialog'', a subliniat Annalena Baerbock într-o declaraţie.

Pe fondul consolidării militare ruse la frontiera cu Ucraina, SUA şi Rusia vor avea convorbiri în 10 ianuarie, la Geneva. Ulterior, în 12 ianuarie, va avea loc o reuniune a Consiliului NATO-Rusia la nivel de ambasadori.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel