Seismul cu magnitudinea de 7, conform Centrului Marocan pentru Cercetare Ştiinţifică şi Tehnică (6,8 conform Serviciului Seismologic American), este cel mai puternic înregistrat vreodată în Maroc. Cutremurul s-a soldat cu cel puţin 2.012 de morţi şi 2.059 de răniţi, dintre care 1.404 sunt în stare foarte gravă, a anunţat sâmbătă seara Ministerul de Interne.
Provincia Al-Haouz, unde a fost localizat epicentrul cutremurului, este cea mai îndoliată, cu 1.293 de morţi, urmată de provincia Taroudant cu 452 de morţi. În aceste două zone situate la sud-vest de oraşul turistic Marrakech, sate întregi au fost distruse de cutremur.
"Am pierdut totul", se plânge Lahcen, un locuitor al satului Moulay Brahim, a cărui soţie şi patru copii au murit în cutremur.
În acest sat cu circa 3.000 de locuitori, Bouchra îşi şterge lacrimile cu o eşarfă în timp ce priveşte bărbaţii care sapă morminte.
"Nepoţii vărului meu sunt morţi", a spus ea, înainte de a adăuga: "Am văzut cu ochii mei distrugerile seismului, încă tremur. Este ca o minge de foc care a înghiţit totul în cale", a mai spus femeia.
"Toată lumea de aici şi-a pierdut familia, fie în satul nostru, fie în altă parte din regiune", a continuat ea.
Cabinetul regal a decretat sâmbătă trei zile de doliu naţional după devastatorul seism, iar liderii din întreaga lume şi-au exprimat consternarea şi au transmis condoleanţe.
Mai multe ţări, inclusiv Israel, Franţa, Spania, Italia şi Statele Unite şi-au oferit ajutorul. Chiar şi Algeria vecină, cu relaţii încordate cu Marocul, şi-a deschis spaţiul aerian, închis de doi ani, pentru zborurile care transportă ajutor umanitar şi răniţi.
Banca Mondială a anunţat că şi-a oferit întreg sprijinul pentru Maroc.
Federaţia Internaţională a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie a alertat sâmbătă comunitatea internaţională în legătură cu importanţa ajutorării Marocului, evocând nevoi ce ar putea dura "luni sau chiar ani de zile".
"Nu este o chestiune de o săptămână sau două. Va fi nevoie de luni, chiar ani de răspuns", a atenţionat Hossam Elsharkawi, directorul regional pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord al Federaţiei Internaţionale a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie.
Satul Tafeghaghte, la 60 km sud-vest de Marrakech, a fost aproape complet distrus de cutremur, al cărui epicentru se află la o distanţă de aproximativ 50 de kilometri. Puţine clădiri se mai află încă în picioare.
"Trei dintre nepoţii mei (12, 8 şi 4 ani) şi mama lor sunt morţi, sunt încă sub dărâmături, nu cu mult timp în urmă ne jucam împreună", a afirmat plângând Omar Benhanna, în vârstă de 72 de ani.
În Marrakech, aleile din Mellah, vechiul cartier evreiesc, sunt pline de moloz. Zeci de oameni şi-au petrecut cea de-a doua noapte afară, temându-se că locuinţele lor deteriorate se vor prăbuşi peste ei.
Cutremurul a fost resimţit şi la Rabat, Casablanca, Agadir şi Essaouira, unde mulţi locuitori panicaţi au ieşit pe străzi în miezul nopţii, temându-se că locuinţele lor se vor prăbuşi.
La 29 februarie 1960, un cutremur a distrus localitatea Agadir, situat pe coasta vestică a ţării, făcând aproape 15.000 de morţi, adică o treime din populaţia oraşului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News