Agresiunea, filmată de la distanţă de un trecător, a survenit joi după amiaza la Peer (nord-estul neerlandofon), după ce o discuţie între doi fraţi, mama lor şi un poliţist care dirija circulaţia a degenerat. Primele elemente ale anchetei arată că la originea incidentului s-a aflat o neînţelegere legată de trafic.
Imagini difuzate de canalul VRT arată cum fratele mai mare, în vârstă de 17 ani, încearcă să se elibereze din mâinile poliţistului, în momentul când fratele mai mic începe brusc să-l lovească pe agent în spate, sub ochii mamei celor doi băieţi.
Poliţistul a fost grav rănit, fără a fi în pericol de moarte, dar va rămâne circa 10 zile în spital.
Potrivit media flamande, fratele mai mare este cunoscut de justiţie, fiind implicat, în 2018, când avea 14 ani, într-un jaf la un butic de presă.
Avocata fratelui mai mic, Eylem Turan, a asigurat că acesta este „foarte afectat” de cele întâmplate, explicând că băiatul „s-a panicat” când i-a văzut pe agent şi pe fratele său înfruntându-se.
Băiatul a fost plasat „probabil pentru trei luni” în instituţia pentru minori în regim semideschis, în aşteptarea procesului pentru „tentativă de omucidere”, existând posibilitatea să frecventeze în continuare şcoala, cu condiţia să revină seara în instituţie şi în weekend.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News