Luni, tribunalul din Anvers a examinat cazul unei bătăi violente din 2017. Trei bărbați au dat apoi buzna într-un apartament în Deurne și au provocat răni grave celor care stăteau acolo, adică 8 muncitori români, toți membri ai aceleiași familii.
Este vorba, de fapt, despre un conflict deschis între angajații și managerii unei firme de construcții. „Clienții mei sunt lucrători români de construcții care au fost exploatați de administratorul companiei de construcții”, a explicat avocatul victimelor. „Au trebuit să muncească până la 60 de ore pe săptămână pe un salariu minim absolut, potrivit hln.be.
Șederea lor a fost, de asemenea, inumană. 8 omeni au stat într-un apartament minuscul”, a adăugat în instanță avocatul românilor. Muncitorii, membrii ai aceleiași familii, s-au revoltat și au început să ceară un salariu corect, văzând că munca lor este dificilă pentru banii primiți, și nici condițiile de cazare nu erau cele promise. Nemulțumit de revolta lucrătorilor români, în seara de 18 spre 19 iulie 2017, conflictul dintre patron și români a atins cote alarmante.
Managerul și alți doi însoțitori au invadat în acea noapte, înarmați cu o armă și o bâtă de baseball, apartamentul angajaților lor din Deurne. Potrivit rechizitoriului întocmit, aceștia s-au năpustit și i-au atacat și lovit pe ocupanții apartamentului, amenințând chiar și cu arma.
În timpul luptei, unul dintre muncitori, mai în vârstă, a suferit o vătămare majoră la nivelul capului. Fiul bărbatului a avut răni pe tot corpul și a ajuns de urgență la spital. Alți doi rezidenți au reușit să fugă din clădire. Poliția l-a găsit pe unul dintre bărbați, rănit, în grădină. Celălalt bărbat a fost găsit, plin de sânge, la câteva blocuri distanță, relatează hln.be.
Procurorul a constatat că managerul și cei doi însoțitori au întreprins o „expediție punitivă” folosind forța excesivă. Avocatul a cerut celor trei bărbați închisoare doi ani și 2 luni de închisoare. Pârâții doresc achitarea. Potrivit avocatului lor, a existat într-adevăr o luptă, dar nu este foarte clar cine a jucat ce rol. Hotărârea definitivă se va dicta pe 24 martie.
*imaginea are rol pur ilustrativ
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News