Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Belgia ar putea fi paralizată de o grevă în sectorul aerian de sărbători
WhatsApp
Belgia se pregătește din nou de grevă în sectorul aerian. 

Trei sindicate care reprezintă echipajele de cabină de la Brussels Airlines anunță organizarea unei greve în perioada 1-3 decembrie pentru a protesta împotriva a ceea ce consideră că este nerespectarea de către conducere a anumitor prevederi din contractele colective de muncă, a informat Le Soir, citându-l pe Didier Lebbe, secretar permanent al sindicatului CNE.

Piloții au emis, de asemenea, un anunț de grevă pentru 11 decembrie, care ar putea duce la alte întreruperi în preajma sărbătorilor de sfârșit de an, relatează Reuters.

Reprezentanții stewardeselor și hostesselor au depus un aviz de grevă pe perioadă nedeterminată joia trecută, care intră în vigoare din 23 noiembrie. Aceștia au denunțat faptul că cei din fruntea companiei aeriene nu s-au consultat delegația sindicală înainte de a publica orarele de muncă.

Muncitorii au deplâns, de asemenea, că acordurile salariale încheiate la momentul restructurării din 2020, moment în care aproape 1.000 de oameni din aproximativ 4.000 au fost nevoiți să părăsească compania, sunt încă în vigoare, deși compania a raportat recent o revenire la profit. 

Când va avea loc totuși greva

 

Programul exact al acțiunilor nu este încă cunoscut, dar „colectivul vizează sărbătorile de Crăciun”, a anunțat vinerea trecută sindicatul flamand ACV Puls. Prin urmare, s-a decis să nu aștepte până atunci, răspunsul conducerii Brussels Airlines nefiind satisfăcător, explică Didier Lebbe.

Acesta avertizează că aceasta este o „primă salvă”, ca avertisment. El îndeamnă compania să revină la masa negocierilor cu propuneri „mai serioase” decât întrunirea din această vineri, așa cum era planificat, pentru ca sindicatele să-și explice nemulțumirile. Sunt de fapt revendicări asupra cărora reprezentanții personalului le aduc în atenție de câteva luni și care, prin urmare, sunt cunoscute. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel