Publicitate
Potrivit presei din Belgia, tânărul român ar fi fost răpit, sechestrat și bătut timp de trei zile. Evenimentele au avut loc în weekend, iar Adrian acum se află în grija medicilor.
Cinci bărbați au fost deja arestați în legătură cu acest caz, fiind suspecți de răpire, sechestrare și violență.
Jurnaliștii belgieni spun că ar fi vorba despre câțiva membri care ar face parte din The Hell's Angels care acum sunt din nou în vizorul justiției.
Se pare că atacatorii săi, bărbați în vârstă de 40 de ani, l-ar fi răpit, sechestrat și bătut pe Adrian din cauza unei tranzacții cu narcotice greșite.
Momentan nu se cunosc mai multe detalii din anchetă.
Un alt român a fost răpit și sechestrat din cauza drogurilor, în Spania. Românul are 28 de ani și a fost răpit la finele lunii septembrie din cauza unui conflict generat de un schimb de 700 kilograme de cannabis între Spania, Italia și Germania. Un șofer angajat de tatăl tânărului „a pierdut” 300 de kilograme de droguri.
Din ancheta polițiștilor a reieșit că, la începutul lunii august, un bărbat din Năsăud, administratorul unei societăți de transport internațional a mers în Spania, împreună cu fiul lui de 28 de ani, pentru a rezolva neînțelegeri în legătură cu un transport.
Ajuns în Spania, s-ar fi întâlnit cu trei bărbați, de origine albaneză, care l-au reținut pe fiu, pentru că unul dintre șoferii care lucra la firmă ar fi trebuit să transporte, din Spania în Italia, 300 de kilograme de droguri care nu ar fi ajuns la destinație.
Totodată, în schimbul fiului, i s-au cerut 750.000 de euro, banii reprezentând contravaloarea drogurilor.
La data de 17 august, bărbatul a sesizat evenimentele autorităților române. Înainte de răpire, un bărbat de 49 de ani, șofer la firma de transport, a primit în Spania 700 de kilograme de cannabis. Urma să ducă drogurile în Italia și Germania.
Încărcarea drogurilor în autovehicul s-ar fi făcut în zona Valencia-Alicante, iar acesta ar fi transportat drogurile până în localitatea Medinia-Spania, unde ar fi predat 300 de kilograme de droguri unui alt șofer, de la aceeași firmă de transport, un bărbat de 42 de ani. Acesta le-ar fi încărcat, pentru a le duce în Italia, însă mașina a fost găsită abandonată în Medina, iar drogurile nu au mai fost găsite. Diferența de 400 de kilograme a fost dusă în Germania de către șoferul în vârstă de 49 de ani.
Pe 24 august, șoferul de 42 de ani a fost prins în Bistrița. Locuințele lui au fost percheziționate, fiind confiscate trei telefoane mobile, 6 cartele SIM, 400 de euro, 1.650 de lei, un dispozitiv GPS, un laptop și mai multe înscrisuri cu valoare probatorie.
De asemenea, bărbatul de 49 de ani și un alt bărbat, de 42 de ani, ambii cetățeni români, au fost arestați de autoritățile spaniole. Tânărul răpit a fost eliberat și luat în custodie de autoritățile spaniole, fiind repatriat pe 1 septembrie. Poliția spune că a fost rănit de către răpitori.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News