Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Bărbat înjunghiat, după ce şi-a acuzat nevasta că nu ştie să facă sarmale
WhatsApp
O ceartă între doi soţi, izbucnită în Sâmbăta Patimilor, s-a terminat la spital pentru bărbat. Femeia, în vârstă de 55 de ani, din Albeşti, județul Botoșani, le-a spus cadrelor medicale că bărbatul, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, i-ar fi reproşat că nu ştie să învelească sarmalele.
Bărbat înjunghiat, după ce şi-a acuzat nevasta că nu ştie să facă sarmale

În acel moment, femeia nu s-a mai putut controla şi a pus mâna pe un cuţit, pe care l-a înfipt în abdomenul partenerului său. Ulterior între cei doi a izbucnit un scandal monstru, pe care fiul, în vârstă de 33 de ani, a încercat să îl aplaneze. Văzând că sângerează puternic, bărbatul rănit a sunat la 112 pentru a cere ajutor. La faţa locului a fost trimisă o ambulanţă, iar cadrele medicale l-au transportat la spital, acesta fiind dus direct pe masa de operaţie, scrie monitorulbt.ro.

Cu toate că bărbatul le-a spus  cadrelor medicale că s-a tăiat într-o tablă, mdeciul care l-a operat a suspectat că la mijloc ar fi vorba de o agresiune. „Pacientul a suferit o plagă profundă, nepenetrantă, adică nu au fost atinse organe vitale, la nivelul peretelui abdominal stâng. Declarativ într-o bucată de tablă, dar anii de experienţă indicau mai degrabă o plagă înjunghiată. Profunzimea şi mecanismul de producere indicau asta”, a precizat medicul primar chirurg Iulian Preda, din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani. Presupunerile acestuia au fost confirmate de poliţişti. Ulterior la Urgenţe au ajuns şi soţia şi fiul bărbatului, ambii cu agitaţie psihomotorie şi agresivi, relatează MonitorulBT.ro

Oamenii legii au stabilit că femeia şi-a înjunghiat soţul cu un cuţit, aceasta recunoscându-şi fapta în cele din urmă. Cu toate acestea, trecutul celor doi soţi arată că femeia a ajuns de mai multe ori la spital în ultimii nouă ani, ca urmare a unor agresiuni fizice chiar din partea soțului. Aceasta a ajuns la spital cu fracturi costale, traumatisme craniene, fractură de antebraţ şi chiar plagă înjunghiată abdominală. Anchetorii încă iau în calcul toate variantele şi urmează să-i audieze pe toţi cei implicaţi, aşteptând de asemenea şi concluziile medico-legale. Ulterior aceştia vor decide dacă femeia va fi acuzată sau nu de tentativă de omor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel