Arthur Labinjo-Hughes, în vârstă de şase ani, era forţat să stea în picioare în faţa uşii de la intrare chiar şi 14 ore pe zi. Traumele prin care a trecut băieţelul până în momentul în care a murit i-au îngrozit inclusiv pe anchetatori, în instanţă fiind descrise ca „o definiţie medicală a torturii copilului”.
De asemenea, băiețelul era izolat de rude şi era ţinta abuzurilor verbale şi fizice din partea părinţilor. În plus, acesta era otrăvit cu substanţe saline, care îi provocau setea şi nu îl lăsau să mănânce sau să bea apă, astfel încât perioadele lungi de deshidratare se resimţeau puternic. Procurorul Jonas Hankin a declarat, în instanţă, că "Arthur nu avea voie să ia masa alături de ceilalţi membri ai familiei, iar dacă nu respecta regulile casei nu primea nici măcar apă".
La ultima înfăţişare în instanţă a fost făcută publică o înregistrare audia în care cel mic plângea în timp ce spunea: „Vreau înapoi la bonă!”. Într-o altă înregistrare pentru unchiul său, Blake, Arthur spune scâncind: „Blake, nimeni nu mă iubeşte, nimeni nu mă iubeşte. Te rog ajută-mă unchiule, nu îmi dau să mănânc, am nevoie de mâncare şi apă”. De asemenea, într-un videoclip pe care mama vitregă i-l trimisese tatălui, Thomas, fiind ulterior redat în faţa juraţilor, băiatul poate fi auzit spunând: „Tati mă va arunca pe fereastră, tati mă va arunca pe fereastră. Nimeni nu mă va hrăni azi”. Medicii au descoperit de asemenea că fusese otrăvit cu sare şi avea vânătăi extinse pe tot corpul. Părinții sunt acuzați de cruzime asupra copiilor, după ce l-au tratat abuziv pe băiatul de şase ani, fiind supus la traume de neimaginat atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic în săptămânile dinaintea morţii sale, scrie observatornews.ro.
Moartea lui Arthur a venit la trei luni după ce tatăl s-a mutat în aceeaşi casă cu iubita lui, Emma Tustin. Înainte, băieţelul era „preţuit de toţi” şi ducea o viaţă „bună” alături de tată său şi familia lui extinsă, trăind într-o anexă a bunicilor paterni ai lui Arthur. Cel mic a fost plasat în grija bărbatului după ce mama sa, Olivia Labinjo-Halcrow, în vârstă de 26 de ani, a fost condamnată la 18 ani de închisoare pentru că l-a înjunghiat pe iubitul ei. Mama vitregă, Emma Tustin a recunoscut că l-a maltratat în repetate rânduri pe băieţelul de şase ani, „obligându-l să stea în picioare, izolându-l de restul familiei şi intimidându-l fizic sau verbal”.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News