Băiatul este în moarte cerebrală, după ce a fost bătut pe stradă de un adolescent, practicant al sporturilor de contact. La polul opus, agresorul - aflat în arest la domiciliu - continuă să şocheze prin comportament. A transmis pe o reţea socială ca el este bine, şi că până acum nu a putut ţine legătura cu prietenii, pentru că poliţiştii i-au luat telefonul.
Andrei se plimba pe stradă, în Mangalia, când a fost atacat - din senin - de băiatul de 15 ani, practicant al sporturilor de contact. Agresorul s-a năpustit asupra lui cu pumnii şi cu picioarele, iar sub ploaia de lovituri dure s-a prăbuşit pe trotuar.
În cădere, s-a lovit la cap şi şi-a pierdut cunoştinţa. Doi martori - care au asistat la secvenţele teribile - i-au sărit în ajutor. Timp de 15 minute i-au făcut masaj cardiac până a ajuns un echipaj SMURD - care l-a dus de urgenţă la spital.
Acum, la 10 zile de la întâmplare, Andrei este în moarte cerebrală, iar doctorii încearcă să îl salveze.
„Băiatul acela a venit hotărât să mi-l omoare, are 10 ani de arte marțiale”, a spus tatăl lui Andrei, potrivit Știrile PRO TV.
Motivul pentru care Andrei a fost bătut este încă neclar.
Rudele lui susţin că înainte cu o zi de agresiune, ar fi avut o confruntare pe o reţea de socializare cu adolescentul care l-a atacat. Disputa ar fi fost generată de o fată, dar anchetatorii încă investighează cazul.
Andreea Iliescu, purtator de cuvânt IJP Constanța: „Cele două persoane s-au întâlnit întâmplător, iar minorul de 15 ani l-a lovit pe cel de 13 ani cu pumnul. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii infracțiunilor de vătămare corporală și tulburarea ordinii și liniștii publice”.
Până acum - în acest caz tulburător - au fost audiaţi mai mulţi martori şi agresorul - pe care judecătorii l-au plasat în arest la domiciliu, pentru că este minor. De acasă, tânărul a postat însă un mesaj sfidător.
„Da. sunt bine pentru cine întreabă. Asta e telefonu lu tata, ca al meu e la Poliţie. Vă pup pe toţi!”
Tatăl lui Andrei: „Băiatul a venit și mi-a spus: mă amenință cineva, că vrea să mă bată, că vrea să mă cunoască. Știu că are 15 ani și că învață la Liceul ??, cred că din cauza la o fată”.
Din spitalul din Constanța - unde este internat Andrei - veştile nu sunt deloc bune. Părinţii lui vor să îl transfere într-o clinică din Austria sau din Turcia unde spera că doctorii vor putea face mai mult pentru el.
Tatăl lui Andrei: „Aștept niște răspunsuri de la spitale din Turcia și Viena, să vadă dacă se poate”.
Pe internet, povestea lui Andrei a impresionat mii de români.
Oamenii au început să strângă bani ca să îl ajute şi toată lumea trimite mesaje de încurajare. În acelaşi timp, familia băiatului a lansat un apel care autorităţi şi cere schimbarea încadrării juridice în ceea ce îl priveşte pe bătăuş.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News