Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ziua copilului se sărbătorește peste tot: Peste 2.000 de copii au participat la un flashmob, la Focşani, pentru a stabili un nou record mondial
WhatsApp
Peste 2.000 de copii şi sportivi au participat, miercuri, de Ziua Copilului, la un flashmob în Piaţa Unirii din municipiul Focşani, în încercarea de a stabili un nou record mondial, potrivit primarului Cristi Misăilă.
Ziua copilului se sărbătorește peste tot: Peste 2.000 de copii au participat la un flashmob, la Focşani, pentru a stabili un nou record mondial

"Am răspuns provocării copiilor care şi-au dorit să reediteze recordul mondial din 2018, profitând şi de faptul că am reuşit să trecem de această pandemie. Astăzi, au fost prezenţi în Piaţa Unirii din municipiul Focşani peste 2.000 de copii şi sportivi, estimăm noi.

Nu ştim dacă putem vorbi despre un nou record mondial deocamdată, urmează să se stabilească. Cel mai important este că toţi copiii s-au simţit bine împreună şi s-au distrat, pentru că lor le-au fost dedicate, de Ziua Copilului, foarte multe activităţi", a declarat, pentru Agerpres, Cristi Misăilă.

La Flashmobul Olimpic au participat sportivii de la Skdun Focşani, care au făcut şi o demonstraţie de karate în faţa celor prezenţi în piaţă, copiii de la Alexander's Dance, care au cântat şi dansat, sportivi de la CSM Focşani, Clubul Sportiv Unirea Focşani, Clubul Sportiv Şcolar Focşani şi sute de elevi din şcolile din oraş.

Flashmobul a fost organizat împreună cu Academia Olimpică Română - Filiala Vrancea.

În anul 2018, peste 1.600 de şcolari şi liceeni din Focşani, Adjud, Mărăşeşti, Panciu, precum şi din alte şcoli din judeţul Vrancea au participat la un flashmob dedicat sportului şi educaţiei fizice, stabilind un record ce a fost consemnat în Cartea Recordurilor de Academia Recordurilor Mondiale.

 

Brăila: Mesaje antibullying transmise prin poezie, scenete, cântece şi desene de Ziua Copilului

 

O acţiune preventiv-artistică, prin care au fost transmise mesaje antibullying prin poezie, scenete, cântece şi desene, a fost organizată la Brăila, de Ziua Internaţională a Copilului.

Elevii Liceului de Arte "Hariclea Darclee" Brăila au participat la "Festivalul Dulciurilor", organizat de Ziua Copilului, şi au transpus mesaje antibullying în poezie, scenete, cântece şi desene, astfel încât efectele şi consecinţele acestui fenomen să fie pe deplin înţeles.

Acţiunea a fost una de tip preventiv-educativă şi a fost organizată împreună cu poliţiştii Biroului Siguranţa Şcolară, Primăria Brăila şi Inspectoratul Şcolar Judeţean.

"În cadrul activităţii, elevii au purtat tricouri albe, cu mesaje antibullying, asigurate cu sprijinul Primăriei Municipiului Brăila. Drept răsplată, cei 150 de elevi implicaţi în programul artistic au primit brăţări fitness din partea Primăriei Municipiului Brăila. Mesajele au ajuns la aproximativ 500 de elevi participanţi, 30 de cadre didactice şi 200 de părinţi şi bunici", se arată într-un comunicat de presă remis de IPJ Brăila.

De asemenea, poliţişti, jandarmi şi pompieri brăileni au fost prezenţi în Parcul Orăşenesc Ianca, unde au prezentat, în faţa a aproximativ 200 de copii, o parte din tehnica de lucru şi intervenţie, ateliere creative, precum şi exerciţii demonstrative.

Din partea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila au fost prezenţi poliţişti din cadrul Serviciului Rutier, care au pus la dispoziţia micilor curioşi laboratorul mobil de educaţie rutieră, au organizat jocuri educativ-distractive cu implicarea activă a copiilor şi au colorat fişe cu mesaj rutier toate în scopul prevenirii producerii de evenimente rutiere. De asemenea, copiilor le-au fost prezentate o serie de reguli elementare de circulaţie şi a fost exersată traversarea regulamentară cu ajutorul covoraşului tematic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel