„Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află sau doresc să călătorească în Republica Elenă că Secretariatul General de Protecție Civilă avertizează că există un risc ridicat de incendiu de pădure (grad 4 din 5) pentru data de 25 iunie 2019, pe fondul vântului și al temperaturilor ridicate în regiunile: Peninsula Attica; Viotia; Insula Evia; Korinthia; Argolida. Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Atena: +302106728879, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCR) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență”, transmis reprezentanții MAE, printr-un comunicat de presă remis, luni.
De asemenea, MAE mai spune că cetățenii români care se confruntă cu o situație cu caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de permanență al Ambasadei României în Republica Elenă: +30 6978996222 și cel al Consulatului General al României la Salonic: +306906479076.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News