Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Avalanșe în lanț, în Austria. Cel puțin nouă persoane au murit
WhatsApp
Cel puţin 9 persoane au murit în timpul mai multor avalanşe produse în Austria.

Majoritatea tragediilor au avut loc în regiunea Tirol. Printre victime se află patru cetăţeni suedezi şi ghidul lor austriac.

În vestul ţării este un risc „considerabil” de avalanşe, au spus autorităţile montane. Specialiştii au ridicat nivelul de alteră la 3, pe o scară cu 5 trepte.

Oficialii i-au avertizat pe schiorii și pe cei care merg cu snowmobilele, atrași de soarele din Alpi, că până şi cea mai mică mişcare ar putea declanșa astfel de fenomene.

De vineri, la graniţa dintre Austria şi Elveţia s-au înregistrat cel puţin 31 de avalanşe.

 

Corpurile a doi schiori austrieci, găsite după avalanșă

 

Doi schiori au fost uciși de o avalanșă în vestul Austriei, a anunțat sâmbătă poliția, la câteva ore după ce o altă avalanșă în aceeași provincie a ucis cinci persoane, după ninsori abundente urmate de încălzirea vremii.

Serviciile de urgență au găsit corpurile celor doi schiori austrieci, o femeie în vârstă de 61 de ani și un bărbat de 60 de ani, sâmbătă, după ce rudele lor au dat alarma.

Cei doi plecaseră vineri după-amiază în regiunea Tirol, iar bărbatul a anunțat telefonic o persoană la ora 15.30 că au ajuns pe vârful Breitegg, la 1.868 de metri. Acesta a fost ultimul lor semn de viață.

„După ce nu au mai putut fi contactați, rudele au cerut ajutorul salvatorilor, în jurul orei 21.40", a precizat poliția într-un comunicat, citat de Reuters.

În incidentul anterior de vineri, un ghid austriac în vârstă de 42 de ani și patru schiori suedezi, toți bărbați în vârstă de 40 de ani, au fost uciși când o avalanșă în apropiere de orașul Spiss, la granița cu Elveția, i-a îngropat complet.

Un alt membru al grupului, un suedez în vârstă de 43 de ani, a reușit să sune după ajutor și a fost salvat, a declarat poliția.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel