Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Avalanșe de proporții în Austria și Elveția. Oamenii răniți, căutați cu elicopterele și câinii, de zeci de salvatori
WhatsApp
Cel puţin două persoane au fost rănite şi operaţiuni de salvare de amploare au fost declanşate după ce trei avalanşe s-au produs joi în staţiunea de schi Ankogel din Austria şi una în staţiunea Andermatt din Elveţia, a anunţat poliţia, relatează Reuters şi dpa.
Tată și copil, salvați după ce au căzut 30 de metri într-o zonă montană îngustă din Italia

După ce o avalanşă de mari dimensiuni s-a produs pe o pârtie din staţiunea Andermatt, două persoane au fost scoase din zăpadă şi transportate la spital, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei elveţiene.

Martorii au relatat că mai multe persoane au fost îngropate sub zăpadă şi o amplă operaţiune de căutare şi salvare a fost declanşată la faţa locului. 

În Austria, trei avalanşe s-au produs în staţiunea Ankogel, în provincia Carintia, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei austriece.

Una a avut loc în afara pârtiei de schi securizate şi a îngropat două persoane care au reuşit să iasă din zăpadă.

Peste 60 de salvatori, elicoptere şi câini se află în căutarea persoanelor care ar putea fi îngropate sub zăpadă în urma unei avalanşe de mari dimensiuni produse direct pe pârtie. Deocamdată, nu sunt informaţii privind eventuale victime.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel