În data de 03 august, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare, în cooperare cu lucrători din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Negreşti Oaş, au desfășurat o acțiune pentru combaterea contrabandei cu produse accizabile din tutun în zona de responsabilitate.
În jurul orei 15.30, la ieşirea din localitatea Ciuperceni, polițiștii de frontieră au efectuat semnalele regulamentare de oprire în trafic a unei autoutilitare, înmatriculate în România. Mașina era condusă de către un maramureşean, în vârstă de 31 de ani. La controlul sumar al autovehiculului, polițiștii de frontieră au observat că în compartimentul de marfă sunt mai multe colete voluminoase ambalate în folie neagră.
Maşina a fost condusă la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Satu Mare, iar în urma controlului efectuat asupra acesteia, polițiștii de frontieră au descoperit o cantitate totală de 14.990 pachete de țigări, provenite din magazine de tip duty free ori netimbrate. Întreaga marfă, în valoare de 175.383 de lei, a fost ridicată în vederea confiscării. Totodată, autovehiculul, a cărui valoare a fost estimată la 16.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul instituției până la finalizarea cercetărilor.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare cu privire la săvârşirea infracţiunii de contrabandă. În continuarea cercetărilor, şoferul maşinii a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat de către procurorul de caz în fața judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Satu Mare, cu propunere de arestarea preventivă. Polițiștii de frontieră fac în continuare cercetări în acest caz, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News