În data de 25 ianuarie, în jurul orei 22.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa - ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a intra în ţară, un cetățean din Republica Moldova în vârstă de 22 de ani, care conducea un autoturism marca Toyota Prius.
Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind semnalat furat din Germania, semnalare emisă la data de 17.10.2021.
Cu privire la aspectele constatate, tânărul a declarat că proprietarul autoturismului este mama sa, care l-a achiziţionat din Republica Moldova cu suma de 9.000 euro şi că nu are cunoştinţă despre faptul că autoturismul pe care îl conduce este semnalat furat sau implicat în vreun litigiu.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 45.000 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.
Infracțiunile, descoperite de polițiștii de frontieră sunt în creștere. Spre exemplu, pe 20.01.2022, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Foltești - I.T.P.F. Iaș au oprit pentru control, în localitatea de frontieră Frumușița, un autoturism, care era plin de parfumuri contrafăcute.
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Foltești, pe timpul unei misiuni specifice în zona de responsabilitate, au descoperit și ridicat în vederea confiscării zeci de flacoane cu parfumuri de diferite mărci, susceptibile a fi contrafăcute, pe care un tânăr din Galaţi intenţiona să le comercializeze.
În data de 20.01.2022, în jurul orei 01.30, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Foltești - I.T.P.F. Iași, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control, în localitatea de frontieră Frumușița, un autoturism înmatriculat în România, condus de un cetățean român, în vârstă de 25 de ani, domiciliat pe raza judeţului Galați.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care, oamenii legii au descoperit 59 de flacoane cu parfum de diferite mărci, având inscripționate numele unor firme consacrate în producerea de parfumuri, pentru care nu existau documente de provenienţă.
Pe timpul cercetărilor efectuate, bărbatul a declarat că a achiziționat bunurile de la un prieten, cu scopul de a le comercializa.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reținerii bunurilor descoperite, în vederea expertizării acestora pentru a se stabili autenticitatea lor. În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News