Membrii brigăzii 155 Marină a Marinei Ruse au fost cei care au ocupat Bucha, Irpin și Gostomel în regiunea Kiev, lăsând în urmă sute de civili ucraineni uciși cu brutalitate.
Listele Brigăzii 155 Pacific au fost publicate de Direcția Principală de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei, scrie slidstvo.info.
Aceste liste conțin numele și datele personale ale celor 82 de militari ruși din această formațiune militară. Cel puțin 24 dintre ei au participat la războiul din Siria, unde Rusia a susținut regimul criminal al lui Bashar al-Assad. Prin urmare, fiecare al treilea soldat din Flota marină a Federației Ruse se află pe lista publicată de Ministerului Apărării al Ucrainei.
Restul membrilor acestei Brigăzii nu au putut participa la războiul din Siria, pentru că, la acea vreme, erau încă la școală sau la colegii. Jurnaliştii au aflat că un număr semnificativ de ocupanţi din această brigadă, ale căror nume sunt pe listă, s-au născut în anii 1998-2002. Adică acum au 20-25 de ani.
Mai mult decât atât, după cum au dezvăluit anterior jurnaliştii, aceşti militari se laudă pe reţelele lor de socializare că le taie urechile ucrainenilor şi că îi ameninţă că îi vor ucide şi că îi agresează.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News