La seara de 22.02.2022, în jurul orei 23.00, polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Giurgiu au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui autocar marca Mercedes, condus de către un cetățean turc, în vârstă de 33 de ani.
Cu această ocazie, polițiștii de frontieră au descoperit în cala mijlocului de transport, printre bagaje, mai mulți saci de culoare neagră care conţineau 171 de parfumuri și 18 perechi de încălțăminte tip sport, inscripţionate cu numele unor firme consacrate, susceptibile a fi contrafăcute.
Cu privire la bunurile sus-menționate, polițiștii au stabilit faptul că acestea aparțin șoferului mijlocului de transport.
Bunurile, în valoare de aproximativ 50.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În prezent, față de persoana în cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracţiunii de „punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare”, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.
Și polițiștii de frontieră sătmăreni din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Halmeu au descoperit și ridicat în vederea confiscării aproximativ 500 pachete cu țigări care au fost aduse din țara vecină, cu drona.
Doi cetățeni români care primiseră și urmau să depoziteze țigările sunt cercetați pentru contrabandă. În data de 19 februarie, în jurul orei 23.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Halemu – județul Satu Mare, aflați în misiune de supraveghere a frontierei de stat, au observat, pe direcția localității Porumbești, un aparat de zbor de mici dimensiuni (dronă), care transporta un colet. În urma cercetării zonei, polițiștii de frontieră au depistat, în apropierea localității, la aproximativ 2 km de frontiera cu statul vecin, două persoane care au preluat un colet învelit în folie neagră și l-au încărcat într-un autoturism.
În cel mai scurt timp au fost anunțate despre acest eveniment autoritățile de frontieră din Ucraina, în vederea cercetării în comun a cazului.
Persoanele, autoturismul și coletul au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii țigărilor, a rezultat cantitatea de 500 pachete cu țigări provenite din magazine de tip duty free, în valoare de 5.850 lei.
Autoturismul, în valoare de 35.000 lei, și țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, sub îndrumarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News