Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Austria vrea contracararea unui aflux de refugiați afgani prin crearea centre de deportare în ţările din vecinătatea Afganistanului
WhatsApp
Austria este favorabilă contracarării unui posibil aflux de refugiaţi din Afganistan prin asistenţă la faţa locului şi centre de deportare în vecinătatea afgană, transmit dpa şi Reuters.

”Obiectivul trebuie să fie menţinerea majorităţii populaţiei în regiune”, a declarat miercuri ministrul de interne austriac, Karl Nehammer, într-o conferinţă de presă înaintea unei reuniuni în format virtual cu omologii săi din statele Uniunii Europene.

Un eşec ar fi ”foarte periculos” pentru Europa, a avertizat el.

Potrivit ministrului austriac, ţărilor din apropierea Afganistanului care ar prelua refugiaţi afgani ar trebui să li se ofere sprijin financiar şi de altă natură.

În plus, UE trebuie să ia măsuri preventive împotriva unei posibile imigraţii ilegale, suplimentându-şi eforturile de protecţie a frontierelor externe, a mai indicat el.

Reprezentantul guvernului de la Viena a explicat că ţara sa găzduieşte deja 44.000 de afgani, a doua cea mai mare comunitate afgană din UE raportat la numărul populaţiei. În acest context, el a respins posibilitatea ca Austria să preia o povară suplimentară de refugiaţi afgani.

Citește și: Austria deportează infractorii migranți, inclusiv afgani, în România. "În țările lor nu sunt în siguranță"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel