Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Austria. Un tată și fetița sa de 6 ani, loviți mortal de un tren. Pasagerii, evacuați
WhatsApp
Un bărbat de 38 de ani și fiica sa de 6 ani au fost uciși de un tren, la Sollenau. Anchetatorii cred că este vorba despre o sinucidere, dar nu exclud nici varianta unei crime.

Scene îngrozitoare a avut loc marți seara pe linia ferată sudică din Sollenau (districtul Wr. Neustadt-Land), unde un tren a lovit două persoane pe șine în jurul orei 22:50, ambele fiind ucise pe loc.

După primele cercetări desfășurate la fața locului, s-a dovedit că un bărbat în vârstă de 38 de ani și fiica sa de 6 ani ar fi mers în fața unui tren care se apropia și care circula în direcția Viena.

Serviciile de urgență s-au deplasat imediat la locul accidentului, însă cele două victime nu au putut fi ajutate. În plus, inițial s-a presupus că o a treia persoană ar fi fost implicată.

Prin urmare, au fost trimise echipe de căutare cu camere cu termoviziune, echipe însoțite de câini de căutare și un elicopter cu o cameră cu termoviziune, dar nu au reușit să găsească nimic.

Pasagerii din tren au fost evacuați cu autobuzul și escortați în parcarea din apropiere. După finalizarea cercetării și a lucrărilor de curățenie necesare, blocajul feroviar a fost ridicat după mai bine de trei ore, scrie Heute.

 

Român din Austria, salvat de un vecin din casa care ardea ca o torță

 

O tragedie a fost la un pas să se întâmple și cu un român, care a fost salvat, la limită, dintr-o clădire cuprinsă de flăcări, în Austria. Bărbatul, în vârstă de 46 de ani, din Austria, a fost scos dintr-o clădire cuprinsă de flăcări. Incidentul s-a petrecut pe 8 ianuarie 2022, în jurul orei 0:50 a.m., atunci când a izbucnit un incendiu la acoperișul mansardei unei case din Ferlach, districtul Klagenfurt.

Potrivit fireworld.at, în camera respectivă locuia un cetățean român în vârstă de 46 de ani, care la acea oră dormea. Din fericire, vecinul său, în vârstă de 52 de ani, a auzit un zgomot asemănător unui trosnet. În acel moment a bănuit că arde ceva alături și l-a trezit pe românul adormit. 

Bărbatul de 52 de ani a încercat să stingă focul cu un stingător, dar nu a reușit. Când au sosit pompierii, structura acoperișului clădirii rezidențiale era deja în flăcări.

Pompierii au reușit să stingă incendiul la timp, astfel încât au prevenit extinderea flăcărilor la restul clădirii sau la clădirile învecinate. 

Nicio persoană nu a fost rănită în incendiu. Momentan, nu se știe exact cauza de la care au pornit flăcările. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel