Un grav accident de circulație grav a avut loc cu puțin înainte de ora 18.30, duminică, șoferul unui camion articulat românesc pierzând controlul volanului pe L154, în Biedermannsdorf, într-o curbă. Semiremorca încărcată cu 20 de tone de fructe și legume a intrat în șanț și s-a răsturnat.
În cabina camionului răsturnat salvatorii au găsit un bărbat și o femeie.
„Pasagerul a fost rănit într-un grad nedeterminat iniţial și a trebuit să fie salvat rapid. Șoferul a fost, de asemenea, rănit, dar era pe picioare şi comunica”, au spus autorităţile.
Pompierii au tăiat parbrizul cu un fierăstrău special și au eliberat-o pe femeie din cabina șoferului.
„Ambii pacienţi au fost predaţi echipei de urgenţă pentru îngrijiri suplimentare", a declarat şeful pompierilor, potrivit Observator.
După primul ajutor, femeia a fost transportată într-un spital cu elicopterul de urgență, în timp ce șoferul a fost dus la spital cu ambulanța.
Timp de câteva ore, pompierii, susținuți de polițiștii prezenți, au descărcat încărcătura camionului, abia atunci a putut avea loc recuperarea efectivă TIR-ului. Peste 100 de oameni au participat la acţiunea de deblocare a drumului, care a fost închis mai mult de 8 ore.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News