Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Austria spune că ne primește în Schengen pentru că a scăzut numărul migranților. Gerhard Karner: "Imigraţia ilegală a ajuns aproape de zero"
WhatsApp
Austria a anunțat disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi Bulgariei la spațiul Schengen. 
Gerhard Karner, ministrul austriac de Interne (Sursa: Agerpres)

Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi Bulgariei în spaţiul de liberă circulaţie Schengen, ultimul obstacol pentru cele două ţări est-europene după o lungă aşteptare, transmite AFP, citat de Agerpres.

În doi ani, "am consolidat protecţia frontierelor externe", iar "imigraţia ilegală a ajuns aproape de zero" în Austria, şi-a exprimat satisfacţia ministrul de interne austriac Gerhard Karner, după o reuniune la Budapesta.

"Aşadar, a fost făcut un nou pas important în vederea votării pe 12 decembrie", a adăugat el cu referire la următoarea reuniune a miniştrilor de interne din UE, care ar putea marca intrarea deplină a celor două ţări la începutul anului 2025.

Miniştrii celor trei ţări în cauză s-au întâlnit în Ungaria, care prezidează Consiliul Uniunii Europene până la sfârşitul anului, pentru a face un bilanţ al progreselor înregistrate pentru ca Viena să dea undă verde.

Din 2022, Austria s-a opus extinderii zonei de liberă circulaţie pentru a protesta împotriva a ceea ce a considerat a fi un număr prea mare de intrări ilegale pe teritoriul său, un simptom, conform Vienei, al disfuncţionalităţilor la frontierele externe.

Viena a acceptat în cele din urmă o aderare parţială pentru Sofia şi Bucureşti în martie, limitată la aeroporturi şi porturi, şi a stabilit o foaie de parcurs pentru o posibilă extindere la frontierele terestre.

Acordul publicat vineri prevede controale temporare "pe o perioadă iniţială de şase luni, cu scopul de a minimiza potenţiala modificare a rutelor de migraţie care ar putea rezulta" din această extindere a spaţiului Schengen.

Premierul român Marcel Ciolacu s-a declarat "încrezător că pasul final va fi făcut în curând", într-un mesaj pe reţeaua de socializare X, precizează AFP.

"Vă mulţumim din nou pentru încrederea ce ne-a fost acordată, vom fi la înălţime", a adăugat ministrul bulgar de interne Atanas Ilkov, în timp ce s-a decis un contingent comun pentru protecţia frontierei cu Turcia.

De la Bruxelles, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, "a salutat rezultatul pozitiv al discuţiilor informale", făcând referire de acum la decizia din 12 decembrie.

Creat în 1985, spaţiul Schengen include 25 din cele 27 de ţări membre ale UE, precum şi statele vecine asociate Elveţia, Norvegia, Islanda şi Liechtenstein. Peste 400 de milioane de persoane pot călători în principiu fără a fi supuse controalelor la frontieră, mai scrie sursa citată. 

 

------------------------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:

-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH 

-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6 

-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel