Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Austria. Sfârșit tragic pentru un muncitor român: A căzut de pe un pod direct pe Autostrada A1
WhatsApp
Un român în vârstă de 36 de ani și-a pierdut viața, după ce a căzut de pe un pod în Austria. Tânărul lucra pe un șantier situat pe Autostrada A1, cunoscută și sub numele de Autostrada Vestului.  

Incidentul s-a petrecut joi după-amiază, în localitatea St. Valentin (districtul Amstetten). Românul a căzut de pe o schelă instalata pe un pod situat pe Autostrada A1. Potrivit departamentului poliției de stat din Austria Inferioară, victima avea 36 de ani și locuia în districtul tirolez Schwaz.

Potrivit publicației Kurier.at, Autostrada A1, în direcția Salzburg, a fost închisă complet, formându-se o coloană de peste doi kilometri.

Românul a căzut de la înălțime și a suferit răni grave

 

Accidentul s-a produs în timp muncitorii demontau o schelă de pe pod. Românul a căzut de la înălțime și a suferit răni grave. Un șofer care conducea în direcția Salzburg l-a văzut pe bărbatul rănit întins pe șosea și a putut frâna în timp util, fără să-l lovească 

Șoferul și colegii tânărului de pe șantierul podului i-au acordat imediat primul ajutor, iar un echipaj de urgență a ajuns și el la locul accidentului în scurt timp.

În ciuda intervenției rapide, nu s-a mai putut face nimic pentru victima accidentului. Românul a decedat în urma rănilor suferite.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel