A fost nevoie de intervenția celorlalte însoțitoare de zbor, inclusiv a pasagerilor, ca să poată fi liniștit. Aeronava a aterizat de urgență la Viena, iar bărbatul a fost reținut de poliție. A fost trecut pe lista neagră a pasagerilor Blue Air, riscă închisoarea și i se va cere să plătească pagubele produse.
Incidentul vine la numai 2 săptămâni după unul similar, înregistrat într-o aeronavă WizzAir, scrie Știrile PRO TV. Potrivit celorlalţi pasageri, bărbatul a început să strige în timpul zborului. O stewardesă a încercat să-l liniştească, dar el a împins-o puternic. Femeia a căzut şi s-a lovit la cap.
Incidentul s-a produs în zbor, în momentul în care avionul companiei Blue Air ajunse la jumătatea cursei dintre Bucureşti şi Stuttgart. Au intervenit toate însoţitoarele de zbor, dar şi câţiva pasageri. Bărbatul a fost obligat să se aşeze pe scaun, iar comandantul a luat decizia să aterizeze de urgenţă pe aeroportul din Viena. Fără să opună rezistenţă, bărbatul a fost preluat de poliţia austriacă. Din fericire, însoţitoarea de zbor agresată nu e rănită grav.
Radu Sopa, director operaţiuni zbor Blue Air: "Blue Air are toleranță zero față de pasageri care întrerup zborul sau pun în pericol pasagerii. Acest pasager va fi introdus în black list. Departamentul nostru juridic, în instanță pentru a recupera prejudiciile."
Pasagerul nu va mai putea cumpăra bilete de la Blue Air, iar compania susţine că acesta riscă şi 2 ani de închisoare. Avionul a ajuns la destinaţie cu o întârziere de o oră. Acum 2 săptămâni o aeronavă WizzAir care zbura spre Londra a aterizat de urgenţă la Frankfurt din cauza unui pasager pus pe scandal. Statistica este îngrijorătoare, la fiecare 3 ore, un pasager turbulent pune în pericol siguranţa unui zbor din Uniunea Europeană.
Numai anul trecut numărul incidentelor provocate de pasageri a crescut cu 34%. Aşa că Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei a declanşat o campanie, inclusiv în România, prin care anunţă pasagerii că vor fi aspru pedepsiţi dacă provoacă probleme în timpul zborurilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News