Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Austria. Românca ce a accidentat mortal o conațională și pe fiul acesteia a recunoscut că a făcut-o intenționat. FOTO
WhatsApp
După un accident mortal în care au murit o mamă româncă și fiul ei de numai 5 ani, în Villach, Carintia, în sudul Austriei, șoferița, tot româncă, a recunoscut că a acționat intenționat. Totuși, tânăra șoferiță, în vârstă de 37 de ani, spune că nu a văzut copilul.

Șoferița care a ucis cu mașina o femeie, în vârstă de 43 de ani, și pe fiul ei, în vârstă de cinci ani, sâmbătă în Villach, a mărturisit că a acționat cu intenția de a ucide. Acest lucru a fost explicat astăzi de purtătorul de cuvânt al parchetului din Klagenfurt, Markus Kitz. 

Românca  locuiește în Vorarlberg și a fost audiată în spital timp de patru ore, ieri seară. Ea susține că nu l-a observat și pe băiețel.

Victima este tot din România, la fel ca și tatăl băiatului, fostul iubit al șoferiței. Potrivit lui Kitz, copilul de cinci ani era și el cetățean român. Deocamdată nu se știe nimic despre motivul ororii.

2. -imagine fara descriere- (austria--romanca-ce-a-accidentat-mortal-o-conationala-si-pe-fiul-acesteia-a-recunoscut-crima-nu-l-am-vazut-pe-copil---foto-2.jpg)

După comiterea faptei, tânăra de 37 de ani a fost găsită rănită într-o pădure din apropierea locului accidentului, iar în prezent se află la Clinica Klagenfurt, unde este atent păzită.

„Parchetul va cere custodia”, a spus Kitz. „De îndată ce starea ei o va permite, va fi transferată la închisoarea din Klagenfurt”.

 

Românca ieșea din parc cu fiul ei când au fost spulberați de conațională

 

Conform informațiilor apărute ulterior în presa din Austria, mama româncă, originară din Maramureș, ieșea din parc cu fiul ei atunci când conaționala a dat cu mașina peste ei. Victima ar fi fost căsătorită cu un român de care a divorțat în urmă cu doi ani. Acesta ar fi avut o relația cu șoferița, care este din București, de care s-a despărțit ulterior.

4. -imagine fara descriere- (austria--romanca-ce-a-accidentat-mortal-o-conationala-si-pe-fiul-acesteia-a-recunoscut-crima-nu-l-am-vazut-pe-copil---foto-5.jpg)

Bucureșteanca ar fi crezut că fostul iubit s-a întors la fosta soție și astfel, din gelozie, ar fi vrut să se răzbune pe aceasta într-un mod cumplit.

Impactul a fost atât de violent, încât amândoi au murit pe loc. Se pare că aceasta circula cu peste 100 kilometri la oră pe o stradă unde viteza maximă legală este de cel mult 30 de kilometri.

3. -imagine fara descriere- (austria--romanca-ce-a-accidentat-mortal-o-conationala-si-pe-fiul-acesteia-a-recunoscut-crima-nu-l-am-vazut-pe-copil---foto-3.jpg)

Acum, la locul tragediei localnicii au adus jucării, lumânări şi flori. Un ursuleț de pluș a fost pus în zăpadă ținând în mână un bilet cu cuvintele: „Cu cele mai bune salutări de la pisicile tale”. Oamenii sunt în doliu, inclusiv copii, care continuă să vină la locul accidentului. Ei aprind lumânări și sunt profund șocați de ceea ce s-a întâmplat.

5. -imagine fara descriere- (austria--romanca-ce-a-accidentat-mortal-o-conationala-si-pe-fiul-acesteia-a-recunoscut-crima-nu-l-am-vazut-pe-copil---foto-4.jpg)

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel