Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Atac armat la metroul din New York. Un bărbat a dat cu fumigene într-unul din vagoane, după care a deschis focul asupra pasagerilor
WhatsApp
Mai multe persoane împuşcate într-o staţie de metrou din New York. 
FOTO: ARHIVA / Atac armat metrou New York

UPDATE! Cel puţin 16 persoane au fost rănite, unele fiind în stare gravă.

Cel puţin 16 persoane au fost rănite, unele fiind în stare gravă, în urma incidentului armat produs marţi într-o staţie de metrou din oraşul american New York, anunţă autorităţile.

Poliţia a comunicat, potrivit agenţiei Associated Press, că au fost rănite în total 16 persoane, dintre care opt au plăgi produse prin împuşcare. Cinci persoane sunt în stare gravă.

UPDATE! Atacatorul purta o mască de gaze şi o vestă portocalie de şantier

În incidentul de marţi de la metroul din New York a fost implicat un bărbat care purta o mască de gaze şi o vestă portocalie de şantier şi care a lansat proiectile fumigene într-unul din vagoane, după care a deschis focul asupra pasagerilor, au declarat surse ale poliţiei citate de New York Daily News şi dpa.

Știre inițială

Mai multe persoane au fost împuşcate marţi într-o staţie a metroului din New York, unde au fost găsite dispozitive explozive, relatează media locale, citând surse din departamentul de pompieri, potrivit Reuters.

Incidentul a avut loc în staţia de metrou 36, situată în zona Sunset din New York.

Poliţia a fost solicitată să intervină după ce un individ rămas neidentificat a împuşcat mai mulţi pasageri. Cel puţin cinci persoane au fost rănite prin împuşcare, au declarat surse din cadrul poliţiei citate de cotidianul The New York Times.

În staţia de metrou au fost depistate mai multe dispozitive explozive artizanale, iar echipele pirotehnice intervin pentru a le dezamorsa, potrivit postului NBC4 New York.

Autorităţile îl caută pe autorul atacului armat şi încearcă să afle care sunt motivele acestuia. Circulaţia trenurilor de metrou a fost suspendată, iar în zonă a fost instituit un perimetru de securitate.

 

Potrivit informațiilor prezentate de jurnaliștii americani, primele estimări arată cel puțin 13 răniți, din care cel puțin au fost împușcați. 

 

New York-ul se confruntă cu o creștere a criminalității

 

Atacul de marţi s-a produs într-un context în care oraşul cu aproape 9 milioane de locuitori, cel mai mare din SUA, s-a confruntat cu o creştere a criminalităţii, în paralel cu pandemia de coronavirus.

În ianuarie, noul primar democrat al New Yorkului, Eric Adams, a lansat un plan de luptă împotriva proliferării armelor de foc, după moartea a doi poliţişti ucişi de gloanţe în cursul unei intervenţii. Media au relatat însă ulterior despre noi drame implicând arme de foc.

Numărul de incidente cu arme de foc înregistrate la New York în primul trimestru al acestui an a crescut de la 260 la 296 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, conform cifrelor NYPD publicate săptămâna trecută.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel