Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Atac armat într-un liceu din SUA: Cel puţin două persoane ucise şi şase rănite
WhatsApp
Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte şase rănite luni dimineaţa, într-un liceu din Saint-Louis, statul Missouri, centrul SUA, atacatorul fiind împuşcat mortal de forţele de ordine, a declarat poliţia locală, relatează AFP şi Reuters.

O femeie adultă şi o tânără au murit şi alte câteva persoane au fost rănite, a declarat şeful poliţiei din Saint-Louis, Mike Sack.

Agenţii de poliţie, care au sosit la faţa locului în urma unui apel de urgenţă, au avut un schimb de focuri cu atacatorul, care a fost împuşcat şi a decedat din cauza rănilor, potrivit sursei citate.

"Suspectul pare să aibă în jur de 20 de ani", iar identitatea lui nu a fost încă stabilită definitiv, a precizat şeful poliţiei.

Atacurile armate, în special în instituţii de învăţământ, sunt un flagel în Statele Unite. În mai, un adolescent a ucis 19 elevi şi două profesoare la o şcoală primară din Uvalde, Texas.

Luni, un adolescent american care a ucis anul trecut patru elevi în liceul său din Michigan cu o armă primită de la părinţii săi, a pledat vinovat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel