O femeie din Marea Britanie a salvat sute de câini maidanezi care urmau să fie eutanasiați în România și i-a dus în Regatul Unit, unde au fost vaccinați și adoptați.
CU toate astea, Asociația Medicilor Veterinari din Marea Britanie se declară îngrijorată de situaţie din cauza bolilor care ar putea fi aduse și împrăștiate de câinii maidanezi din România. Însă Vanda Kizmaz, femeia care a salvat animalele din țara noastră, susține că patrupedele se încadrează în standardele britanice de sănătate, relatează BBC.
Vanda Kizmaz importă aproximativ 60 de câini pe lună și spune că toate animalele au fost adoptate, vaccinate și au obținut un pașaport european pentru animale înainte de a fi transportate. Ea a transmis că i-a salvat din „centre de ucis”, potrivit BBC.
Veterinarii din Marea Britanie sunt îngrijorați că animalele ar putea fi purtătoare de boli și doresc introducerea unei perioade de carantină pentru câinii aduși în țară. „Am importat boli pe care nu le-am mai avut niciodată și suntem în pericol să luăm altele pe care am reușit să le eradicăm în trecut”, a spus un reprezentant al Asociației Veterinarilor din Marea Britanie. Printre bolile de care se tem britanicii se numără rabia și alte infecții parazitare.
În anul 2013, doar în București erau aproximativ 65.000 de câini maidanezi, dar autoritățile au transmis că numărul acestora a scăzut seminificativ în ultimii șase ani. În anul 2013, niciun câine nu a fost importat în Marea Britanie din România. În anul 2017, numărul câinilor aduși din România a ajuns la 15.548, conform datelor publicate de Guvernul britanic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News