"În spital sunt șapte angajați infectați, toți de la Secția medicală, asistenți și infirmieri. De astăzi am obținut de la Direcția de Sănătate Publică, pentru o săptămână, suspendarea activității secției Medicină inerna, unde au fost tratați pacienții COVID. Se face dezinfecție completă și nu se mai internează nimic", a precizat Carmen Grigoriu.
În această secție erau internați 11 pacienți, dintre care trei au fost transferați către alte unități medicale și opt vor fi externați cu izolare la domiciliu și monitorizare prin medicul de familie. În perioada în care activitatea Secției medicale de la Spitalul Bals va fi suspendată, pacienții care vor necesita internare în această secție vor fi direcționați către alte spitale din zonă.
Luni dimineața, o asistență de 47 de ani de la Spitalul Balș, care lucra în Secția Medicină internă, a decedat la Spitalul Municipal Caracal. Un alt angajat din aceeași secție, de asemenea testat pozitiv pentru infecția cu SĂRS-CoV-2, o infirmieră, este la Secția AȚI a Spitalului Județean de Urgență Slatină. În județul Olt, de la începutul pandemiei au fost confirmate 3.145 de cazuri de COVID-19, luni fiind raportate 38 de cazuri noi de îmbolnăvire.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News