Pe sensul de intrare au fost aproximativ 63.000 persoane cu 17.000 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 58.800 persoane cu 17.700 mijloace de transport. Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 37.200 de persoane şi 14.200 de mijloace de transport (2.600 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 17.7800 de persoane cu 6.400 mijloace de transport.
Poliția de frontieră lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, sens în care în continuare recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi “frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat: 53 fapte ilegale (17 infracţiuni şi 36 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini. Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 7.043.000 lei.
Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 22.100 lei.nu s-a permis intrarea în ţară a 23 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 13 cetăţeni români din diferite motive legale.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News