Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
„Apocalipsă de zăpadă” în Moscova: Peste 40 de zboruri au fost anulate
WhatsApp
„Este o apocalipsă de zăpadă” la Moscova, relata alarmant duminică televiziunea publică rusă, în timp ce nămeţi de peste 30-40 de centimetru acoperă străzile capitalei Rusiei în cea mai abundentă ninsoare de la începutul acestui secol, relatează agenţiile AFP şi EFE.
„Apocalipsă de zăpadă” în Moscova Peste 40 de zboruri au fost anulate

Avem „o zăpadă de februarie” în plin decembrie, explică serviciul meteo local, amintind că cele mai recente ninsori cum este aceasta au fost în anii 1989 şi 1993. La rândul său, şeful centrului de măsurători meteo spune că a fost depăşit recordul de 34 de centimetri de zăpadă consemnat în 1941, anul în care Germania nazistă a invadat URSS.

Circa 12.500 de vehicule şi 119.000 de persoane au fost mobilizate pentru a da la o parte zăpada de pe străzi, a anunţat primăria Moscovei.

În multe părţi ale oraşului autobuzele au rămas blocate în zăpadă şi abia se mai poate circula atât şosele cât şi pe trotuarele ascunse sub zăpadă.

Peste 40 de zboruri au fost anulate din cauza condiţiilor meteo pe aeroporturile moscovite.

 

Război în Ucraina: Uniunea Europeană adoptă noi sancţiuni împotriva Rusiei (diplomaţi)

 

Cele 27 de state membre ale UE au convenit joi seară să adopte noi sancţiuni împotriva Rusiei, ca răspuns la războiul început de Moscova în Ucraina, au declarat pentru AFP mai multe surse diplomatice.

Comisia Europeană a prezentat acest nou pachet de sancţiuni pe 7 decembrie, propunând adăugarea a 144 de persoane fizice şi 48 de companii ruse pe lista neagră a UE, printre care forţele armate ale Rusiei şi trei dintre băncile ţării.

Bruxellesul a recomandat, de asemenea, interzicerea tuturor investiţiilor noi în sectorul minier rus şi consolidarea restricţiilor asupra achiziţiei de produse cu dublă întrebuinţare, civilă şi militară, precum şi de componente electronice şi informatice, substanţe chimice şi agenţi neurotoxici.

Executivul UE a propus, de asemenea, interzicerea exportului în Rusia de componente pentru fabricarea de drone, precum şi suspendarea a patru noi media ruse acuzate că au participat la propaganda Kremlinului.

Acordul asupra acestui al nouălea pachet de sancţiuni europene împotriva Moscovei a fost obţinut în unanimitate între ambasadorii celor 27 la Bruxelles, în marja unui summit al liderilor europeni.

Va trebui să fie adoptat acum prin procedură scrisă, a indicat preşedinţia cehă a UE pe Twitter, fără a oferi imediat detalii despre ceea ce au aprobat statele.

Două ţări, Polonia şi Lituania, au fost în mod deschis preocupate de anumite posibilităţi de derogare oferite de Bruxelles în cadrul acestor noi sancţiuni.

Potrivit unei surse diplomatice, textul aprobat în final menţine posibilitatea derogării de la sancţiuni în numele securităţii alimentare şi a nevoilor de aprovizionare cu îngrăşăminte, în cazul apariţiei unui risc pentru unul dintre statele membre.

Înscrierea pe lista neagră conduce la îngheţarea activelor şi la interzicerea intrării pe teritoriul UE. Deschisă în 2014 după anexarea Crimeei, această listă include deja 1.241 de persoane fizice şi 118 de entităţi.

Aceste noi sancţiuni se vor adăuga în special embargoului total asupra importurilor de petrol rusesc transportat pe cale maritimă, care a intrat în vigoare la începutul lunii decembrie, în paralel cu plafonarea globală a preţului ţiţeiului rusesc decisă împreună cu G7 şi Australia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel