Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Anunțul Ministrului Muncii. Se modifică procedura de solicitare a dreptului la zile libere pentru supravegherea copiilor
WhatsApp
Procedura de solicitare a dreptului la zile libere pentru supravegherea copiilor sau pentru majorarea salarială, în cazul familiilor monoparentale, va fi modificată de Parlament. Nu va mai fi nevoie de declarația celuilalt părinte, a anunțat marți, pe Facebook, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan.
raluca_turcan_ministrul_muncii

"Acordarea zilelor libere pentru supravegherea copiilor în situația limitării sau suspendării activităților didactice se aplică neunitar în cazul familiilor monoparentale. Practic, unii angajatori acordau zile libere sau majorare salarială, iar alții nu. Am transmis colegilor din Parlament câteva amendamente prin care să clarificăm o serie de aspecte și să asigurăm aplicarea unitară a reglementărilor în vigoare, astfel încât să nu afectăm sănătatea copiilor și siguranță acestora în lipsa părinților care să-i supravegheze în zilele în care cursurile se țin online.  Astăzi (marți, 16 februarie 2021, n.r.), Comisia a adoptat propunerile de modificare solicitate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale astfel: în cazul familiei monoparentale, nu este necesară declarația celuilalt părinte pentru solicitarea dreptului la zile libere sau la majorarea salarială (...)", a precizat Turcan.

În ceea ce privește angajații sistemului național de apărare,  ordine publică și securitate națională, angajații din penitenciare și personalul din unitățile sanitare publice, aceștia vor putea solicită acordarea de zile libere, cu acceptul angajatorului. "Dacă părintele nu solicită acordarea zilelor libere, atunci acesta beneficiază de majorarea salarială de 75%. În situația în care aceste drepturi s-au acordat, sumele plătite nu constituie debite și nu se recuperează", a subliniat Raluca Turcan.

Comisia de Muncă a adoptat, marți, o serie de amendamente transmise de Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS), pentru a modifică și completă OUG nr.147/2020 privind acordarea unor zile libere pentru părinți în vederea supravegherii copiilor, în situația limitării sau suspendării activităților didactice care presupun prezența efectivă a copiilor în unitățile de învățământ și în unitățile de educație timpurie antepreșcolară, că urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2. 


[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel