Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Anul Porcului de Pământ 2019. Tradiții care aduc norocul în Anul Nou chinezesc care începe astăzi
WhatsApp
Anul Nou lunar reprezintă cea mai importantă sărbătoare chineză, pe durata căreia membrii familiilor se reunesc, se relaxează şi aprind artificii pentru a sărbători tradiţii străvechi şi noi începuturi. În zilele din jurul acestei sărbători are loc cea mai mare migraţie umană anuală din lume, când sute de milioane de oameni călătoresc spre localităţile lor de origine. 

Ca să le meargă bine, în 2019, au grijă să aşeze pe masă peşte şi găluşte. Adulţii, le oferă copiilor pacheţele roşii, care conţin bani, şi poartă noroc. Chinezii care respectă obiceiul, ştiu că astăzi, nu trebuie să se spele pe cap, şi, ca să ţină departe ghinionul, trebuie să evite copiii care plâng.

Prezicătorii chinezi nu s-au pus de acord cu privire la ce va aduce lumii Anul Porcului de Pământ. Unii susţin că acest animal atrage succesul în toate aspectele vieţii şi că 2019 va fi un an bun pentru investiţii şi îmbogăţire, dar şi pentru relaţiile de iubire.

Yang Xiu, antropolog: „Porcul este un animal foarte important din șeptel. Pe lângă faptul că-l mâncăm, porcul are și o simbolistică bogată. În folclor, imaginea lui durdulie, rotunjimile lui sunt asociate cu bogăţia și abundența”.

Alţii, din contră, spun că Anul Porcului va slăbi şi mai mult economia şi va aduce tulburări pe plan politic, dar şi dezastre naturale, precum cutremure şi alunecări de teren. În atmosfera de sărbătoare, chinezii se încăpăţânează să rămână optimişti.

Citește și ZODIILE care vor avea NOROC la BANI în 2019

Faptul că porcul este în centrul atenţiei s-a răsfrânt şi asupra purceluşei Peppa, care se bucură în China de o popularitate uriaşă. Eroina desenului animat britanic fusese interzisă anul trecut în China, fiind considerată prea "răzvrătită". După o scurtă perioadă de dizgraţie, Peppa a fost însă "reabilitată".

Anul Nou e cea mai importantă sărbătoare din calendarul chinezesc şi pune accentul pe familie. Aşa că oamenii au pornit spre localităţile de baştină cu trenuri, avioane ori maşini.

Potrivit presei de la Beijing, peste 410 milioane de chinezi au fost prinşi în marea migraţie de Anul Nou.

Pe de alta, deşi "porcul" este vedeta lui 2019, în China cel mai iubit animal rămâne ursul panda. Chinezii au profitat de zilele libere ca să meargă la grădinile zoologice şi la sancturele de urşi panda.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Traditii Vezi toate articolele
pixel