Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Anglia. Bulgarul care și-a ucis bebelușul făcut cu o româncă și-a aflat pedeapsa
WhatsApp
Cetățeanul bulgar care și-a ucis copilul de numai trei luni pe care îl avea cu partenera sa de viață româncă și-a aflat pedeapsa. 

Judecătorii unui tribunal din Newcastle au decis, joi, condamnarea la închisoare pe viaţă pentru Denis Beytula, un bulgar de 27 de ani. Bărbatul a fost găsit vinovat că și-a ucis cu sânge rece bebelușul de numai trei luni pe care îl avea cu partenera sa de viaţă, o româncă în vârstă de 21 de ani.

Potrivit BBC, Denis şi Andreea Ştefan locuiau împreună, iar cei doi aveau împreună un băiat de trei luni, Andrei Ştefan.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, la începutul lunii octombrie, între cei doi a izbucnit o ceartă, moment în care bulgarul și-a ieșit complet din minți. El a luat un cuţit de bucătărie şi l-a înfipt de două ori în copilul de numai trei luni. După ce și-a ucis bebelușul, Denis și-a atacat și partenera de viață, însă românca a reușit să iasă în afara casei și s-a prăbușit pe o bancă. 

În cele din urmă, Andreea a găsit forța necesară să solicite intervenţia echipajelor de urgență. Oamenii legii l-au găsit pe Denis pe bancă, plin de sânge. El le-a spus că şi-a ucis copilul şi pe iubita sa. Din fericire, românca a scăpat cu viaţă.

Pentru bebeluș, medicii nu au mai putut face nimic.

Bulgarul a fost condamnat la închisoare pe viaţă. El va avea dreptul la cerere de eliberare condiționata după 23 de ani.

sursa foto: bbc.com

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel