Fostul cancelar german Angela Merkel a dezvăluit că spre finalul ultimului său mandat a încercat să-şi convingă partenerii europeni asupra necesităţii de a găsi un format european adecvat pentru a discuta cu preşedintele rus Vladimir Putin despre Ucraina, dar şi-a dat seama că nu avea sorţi de izbândă, întrucât la acel moment nu prea mai avea influenţă, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.
Merkel a mărturisit acest lucru într-un interviu publicat joi de săptămânalul german Der Spiegel. Ea menţionează că a avut această iniţiativă întrucât Protocolul de la Minsk, semnat în 2014 de Rusia, Ucraina şi provinciile Doneţk şi Lugansk pentru soluţionarea conflictului din aceste regiuni separatiste proruse devenise perimat.
„Acordul de la Minsk a rămas neaplicat. În vara lui 2021, după ce preşedinţii (american şi rus) Biden şi Putin s-au întâlnit, eu am dorit să stabilesc un format de dezbatere european independent cu Putin şi cu (preşedintele francez) Emmanuel Macron în Consiliul UE”, rememorează Merkel.
„Unele persoane au ridicat obiecţii, iar eu nu mai aveam forţe să mă impun pentru că toţi ştiau că în toamnă nu voi mai fi” cancelar, a remarcat ea atunci.
Angela Merkel îşi mai aminteşte că în discuţiile avute la acea vreme cu alţi lideri ai statelor UE le-a cerut explicaţii. „De ce nu intervii? Hai, spune ceva! Unul mi-a spus: este prea mult pentru mine. Altul doar a ridicat din umeri (spunând): asta trebuie să o facă cei mari”, relatează Merkel din discuţiile avute în Consiliul European.
Ea asigură că, dacă în septembrie 2021 ar mai fi candidat încă o dată la alegerile federale germane, ar fi insistat mai mult pe acest subiect.
Merkel a remarcat aceeaşi senzaţie de neputinţă şi la ultima sa întâlnire cu Putin la Kremlin, unde venise într-o vizită de rămas bun înainte de a părăsi postul de cancelar. „Senzaţia a fost foarte clară: în ce priveşte puterea, eşti terminată”, a constatat cu amărăciune fosta şefă a guvernului de la Berlin, care, după patru mandate în acest post, a ales să se retragă din viaţa politică.
„Pentru Putin contează doar puterea”, a observat Merkel, care a mai spus despre acel episod că, deşi se aştepta să se întâlnească cu Putin doar între patru ochi, acesta a venit la întâlnire însoţit de ministrul său de externe Serghei Lavrov.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News