„Deocamdată până când se definitivează documentele lucrez ca şi consultant din Braşov, urmând ca la mijlocul sau sfârşitul lunii iunie, când contractual va fi definitivat, să plec efectiv în Geneva, să lucrez de acolo”, a declarat fostul secretar de stat pentru ”Adevărul”.
Andreea Căpîlna va lucra în departamentul care se ocupă de prevenţia şi controlul infectărilor Covid-19, unde a explicat că „va fi activitate pe COVID, spitale, cămine de vârstnici, prevenţia şi managementul infecţiilor la personal medical şi vaccinare în principal, dar cu extrapolare şi pe clinică covid”. De asemenea fostul secretar de stat a spus că va avea ocazia să se implice şi în alte tipuri de activităţi. Fostul secretar de stat în Ministerul Sănătăţii a mai spus că nu îşi doreşte să părăsească definitiv ţara, dar este o etapă în care aşa va face.
Andreea Căpîlna, fostă Moldovan a anunţat pe Facebook că a fost angajată în cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. După ce a fost eliberată din funcţie de premierul Florin Cîţu, Andreea Căpîlna a declarat că se va întoarce la spitalul din Braşov unde a lucrat înainte de a fi numită secretar de stat în Ministerul Sănătăţii. Ea a fost aşteptată în faţa unităţii medicale cu flori de mai mulţi susţinători. Fostul secretar de stat a fost demis din funcţie după semnarea unui ordin care a fost publicat în Monitorul Oficial. Acest lucru a dus la demiterea sa şi a fostului Ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News