Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Amenzi de 23.500 lei, aplicate de polițiștii de frontieră într-o singură zi
WhatsApp
În data de 02.07.2023, prin punctele de fro­ntieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 365.600 de persoane, cetățeni români și străini și peste 83.500 de mijloace de transport, pe ambele sensuri.
Amenzi de 23.500 lei, aplicate de polițiștii de frontieră într-o singură zi

Pe sensul de intrare în România, au fost 196.476 de persoane, dintre care 20.002 de cetăţeni ucraineni. Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 02.07.2023, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 4.833.421 cetăţeni ucraineni.

În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare, Poliția de Frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.

Informații privind situația punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă - punctele de trecere şi  „frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat:

- 63 de fapte ilegale (19 infracţiuni şi 44 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;

- valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 23.500 lei;

- bunuri ridicate în vederea confiscării, în valoare de aproximativ 22.000 lei;

- nu s-a permis intrarea în ţară a 17 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege:

- nu s-a permis ieşirea a 29 cetăţeni români din diferite motive legale.

Poliţia de Frontieră acționează în sistem integrat cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea realizării unui schimb operativ de date și informații pentru gestionarea, în mod eficient, a cazurilor apărute.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel